La ceas de seară. Drama PROdezbrăcatei. Beyonce şi Shakira. UE ne apără de Guvern. ETC
O seară normală de pierdut timpul prin casă cu televizorul deschis. Zapat isteric la intervale regulate. Am găsit printre înjurăturile lui Gigi şi violurile lui Diaconescu, nişte faze antologice.
I. Dezbracă-te
ProTV are un nou serial de succes, „Cu un pas înainte”, o adaptare a unui show care a rupt în multe locuri din lume. Buun. M-am uitat zece minute şi am dat peste o scenă absolut dramatică. O elevă de la acea şcoală de dans şi actorie nu putea să se dezbrace. Pentru că era virgină, pentru că nu putea şi gata.
Un profesor ţinea neapărat să-i dezbrace pe toţi, mai ales fetele, aşa am înţeles. Că aşa-s actorii, tot de la ProV am înţeles, ei TREBUIE să se dezbrace în public dacă vor să ajungă cineva. Şi dă-i şi luptă. Şi trag de biata fată tot corpul preofesoral, un grup de tineri şi tinere (un soi de tineri utecişti ai showbizului îmbrăcaţi în branduri cool). Pînă la urmă, victorie. Aia cedează nervos şi se dezbracă.
Mai aveam puţin şi mă dezbrăcam şi eu numai să înceteze odată cu monologul madam Oana Pellea. Chestie tipică PRO. Serialul e filmat mişto, chiar şi actorii sînt aleşi inteligent. Dar sînt toţi coafaţi strident şi profund inautentici. Bonus: găselniţe ultraieftine, nu cumva să rişte cineva să facă vreun dialog ceva mai inteligent între două personaje.
II. Patru fese bine zgîlţîite
Beyonce s-a reunit cu Shakira într-un videoclip care s-a făcut probabil în urma unui sondaj. Care sînt cele mai incitante funduri din lume? Şi apoi a urmat firesc un duo. Ritmurile orientale, manelistice zic unii (nu e chiar drept – manea înseamnă amatorism complet în sound şi nu e cazul), le bagă în transă pe cele două, totul culminînd cu un tremur apocaliptic al celor… patru fese. E atît de simplu, atît de rudimentar…
Beyonce are mişcările ei ciudate, dar e şi un icon al femeii anilor 2000, cu multe hituri care au lovit şi prin mesaj, nu doar prin zgîlţîieli de fund. Mă rog, duetul nu e de pierdut, e un adevărat fenomen fizic. Piesa e aiurea, iar cele două se anulează una pe alta printr-un duel imbecil al şoldurilor. Luate separat, mişcările fiecăreia n-aveau nimic ieftin, ba chiar exprimau o filozofie pro-feminitate, anti-skeletoni ambulanţi din industria modei. Împreună, par două invitate banale la ziua lu’ Copilu’ Minune.
III. UE ne apără de Guvernul care ne vrea binele
Tot aseară, m-a amuzat ştirea cu UE care vrea să convingă Guvernul României să renunţe la taxa de primă înmatriculare. Ai noştri nu şi nu. Că doar avem atîtea grupuri de lobby din partea producătorilor de maşini care au găsit piaţa perfectă pentru automobile noi. Acum se zice că UE presează tocmai ca să scape de maşinile vechi prin intermediul nostru. Eu aş fi fericit să scap un neamţ de un VW din 2002.
Dar premierul citroen nu e de acord. Se pare că o astfel de maşină „veche” poluează mai tare decît daciile… Aşa că, interpretarea mea de profan, dincolo de interesele lor care nu mă interesează :)) , e că Guvernul României nu vrea să-şi lase cetăţenii să-şi cumpere maşini străine mişto, chiar dacă puţin mai vechi. Iar UE vine să-şi apere noii cetăţeni europeni de mai vechiul lor Guvern. Ăla românesc.
IV. ETC
Ghicitoare. Acasă e mult mai murdar decît OTV cu buletinele de ştiri. OTV ia amenzi în serie pe care le merită. Acasă nu ia nimic. Cu cine e foarte bun prieten Ralu Filip?
BONUS
M-am uitat pe comentariile de la articolul de azi din Cotidianul despre dezamagirea provocata de mari actori precum Dinica sau Visan. Doua chestii:
1. A fost o simpla chestie de logica. Marile filme ale ultimei decade nu au implicat aproape nici un actor din vechea garda. Acestia s-au multumit sa balteasca in scenarii sau productii puse la cale de fostele stele ale comunismului.
2. M-a uimit paralela „Tu iei bani de la Vintu. de ce ii acuzi pe iei ca joaca pe un scenariu de Sararu”. Nu-l cunosc pe Vintu, nu ma intereseaza viata lui si credintele lui despre viata. Banii pe care mi-i „da” sint de fapt plata cinstita pentru toate aceste texte pe care voi le cititi si le puteti judeca singuri. Se poate sa fie proaste, dar in nici un caz nu sint dictate. E o paralela imbecila, sa am pardon. Cea mai buna dovada a independentei editoriale e ca Realitatea a ridicat in slavi filmul cu pricina.
