…La Multi Ani, Internetule! (Happy 40th!)

noiembrie 2, 2009 0

…luat cu drumurile, am uitat sa semnalizez o aniversare importanta (de fapt, n-am uitat, dar n-am avut pur si simplu ragazul necesar). Mai trist e c-au uitat si altii – si asta intr-o vreme in care cautam (si gasim) prilej de aniversare in te miri ce. Nu stim cand s-a inventat focul sau roata – stim, insa, de bine – de rau (desi mai exista si aici dispute) cand s-a infiintat (nu inventat) internetul.
Au trecut 40 de ani de cand s-a infiintat internetul! Arata binisor pentru cineva de 40 de ani, nu credeti?:)
Pe 29 octombrie, 1969, prima retea ARPANET a fost pornita intre UCLA si Stanford Research Institute. O luna si ceva mai tarziu i s-au alaturat alte doua universitat: cea din Santa Barbara (CA) si cea din Utah. De acolo incolo e doar o poveste de succes cu un bulgare care o ia la vale, facandu-se din ce ince mai mare. (Tot universitarii, sireacii!)
Nu stiu altii cum sunt, dar eu simt nevoia sa-mi scot, respectuos, palaria pe care n-o port. Fara internet, traiul in diaspora ar fi fost insuportabil. Multumita internetului, nici o plecare nu mai este defintiva, nici un „acasa” mult prea departe. Oamenii citesc ziarele pe internet, urmaresc programele TV pe internet, schimba emailuri, se aud si vad pe Skype sau Messenger, s.a.m.d. Esti plecat, si nu esti.
Nu mai vorbesc de toate celelalte: incercati sa va imaginati viata fara internet – ca eu nu pot. Cercetarea la care lucrez acum si care presupune printre altele „sapatul” prin documente din secolele al XVI-lea si XVII-lea ar fi fost, daca nu imposibila, cel putin o munca de catvea vieti fara existenta internetului (si a oamenilor rabdatori care au fotocopiat si incarcat pe web mii de documente din acea perioada). (Ma-ntreb cand voi putea citi si documentele romanesti pe web?)
Acest blog si aceasta voxpublica nu ar fi fost posibile fara internet. Datul dumneavoastra cu parerea pe toate aceste forumuri ar fi trebui sa se multumeasca, sfios, cu discutii de birt (nu c-as avea ceva impotriva acestora, Doamne fereste!).
Da, exista si pericole, exista si abuzuri si informatie corupta sau vicios deformata. Si roata mai zdrobeste la rastimpuri cate un suflet nevinovat, si focul mai distruge cate o casa. Tragand, insa, linia si facand socotelile, eu zic ca putem sa aratam putintica recunostiinta. La multi ani, internetule!
In aceasta duminca seara, voi bea un pahar de bere in cinstea ta. Sa fie primit!

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.