Laurențiu Botin: VV-ule! Pălăria e prea mare!

Laurențiu Botin: VV-ule! Pălăria e prea mare!

martie 17, 2021 0

Iarăși a venit peste noi un val de pandemie, dintr-un scenariu care merită celebra zmeură . A trecut un an de când România s-a trezit cu părțile rușinoase la vedere. Cârpeala autohtonă, numită pompos acțiune și reacțiune, a dus la veșnica concluzie. Nu suntem în stare să rupem vraja milenară, aceea care spune că suntem superficiali în tot și-n toate.

Urechiștii de la comandă s-au uitat peste gard la ce au făcut alții și au încercat să adapteze modele care se bazau pe un adn specific unor popoare a căror respect pentru lege a fost sedimentat în sute de ani. La noi, las-o bre că merge și-așa, tributari unui complex de superioritate prost înțeleasă, pandemia a lovit aproape mortal în sistemele de guvernare.

Acestea s-au bazat, la rândul lor, pe o spoială de intervenție și comunicare. Acum gâfâim, nu e departe intubarea, dacă are cine să o facă, în continuare arătăm o indisponibilitate de a recunoaște că nu suntem în stare să acționăm benefic. Ne afundăm într-o criză sanitară, Premierul cere ciudatului de la sănătate să intervină, acesta dă replici pe facebook, hamsteri-s pe roată, hulpavă, opinia publică urmărește spectacolul și scuipă în sân, grația divină e singura care ne mai păzește.

De fapt, asta vreau să spun, dl. Voiculescu ar face mai bine să descopere onoarea și să-și depună demisia. Pălăria e prea mare pentru capul său. Știu, banii din sănătate sunt a naibii de atrăgători, omul are misiunea sa, dar zânule, ar trebui să vezi realitatea. Ești depășit, ai bramburit-o maxim, ai știut doar să numești pe funcții tot felul de nimeni, plângi mereu că tu vrei dar nu te lasă, scoți cartoful fierbinte cu mâna duioasei secretare de stat, asta-i un fel de femeia viking, postezi pe rețelele de socializare și…atât.

Tati, oamenii așteaptă de la tine fermitate, acțiune, consecvență, idee, rezultat. Tu, aburești, zăpăcești, te lamentezi și te ascunzi. Boss-ule, demnitatea de ministru nu e doar ceva pe care să-l treci în CV, nici ordinul către secretară să fie cafeaua dulce, e altceva. E sănătatea românului dată în grija ta, e viața celor pe care nu-i cunoști dar care acum au nevoie de certitudinea că dacă ajung în sistem, ca bolnavi, nu vor pleca cu picioarele înainte. Dvs, domnule ministru, sunteți în opoziție cu logica și bunul simț.

Încă ceva. Dacă ai ajuns să crezi că activitatea ta este cuantificată doar de ceata de haștagi-postaci, te anunț că ești într-o regretabilă eroare. Cum de altfel, regretabil, este și modul în care răspunzi la butoanele altei catrastrofe, șeful tău, Cioloș. Știu, rândurile mele vor stârni mii de înjurături din siajul tău. Nu-mi pasă. Ești praf!

Sursa: Vox Publica

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.