Legătura dintre moartea Corneliei Catanga, Șoșoacă și ”doctorița-minune” de la Oradea
În cei peste 100 de morți zilnic de COVID apar uneori și vedete. Abia în acel moment lumea poate face legătura între decesul respectivei celebrități din cauza infecției cu coronavirus și cauzele primordiale care au dus la tragicul deznodământ.
Când mor oameni obișnuiți, nimeni dintre cei care propagă mesaje conspiraționiste nu se gândește la Dan Bittman, Diana Șoșoacă sau Flavia Groșan – ”doctorița minune” de la Oradea.
Dar când moare o vedetă, până și cei mai aprigi adepți ai agenților ”fake news” cad pe gânduri.
Este și cazul morții Corneliei Catanga, faimoasă cântăreață, care potrivit unor surse citate de Realitatea Plus nu credea în COVID.
Cornelia Catanga, solistă de muzică lăutărească, a murit vineri, la vârsta de 63 de ani, din cauza Covid-19, la Spitalul Universitar de Urgență București.
Cornelia Catanga a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență București în cursul zilei de joi, fiind infectată cu SARS-CoV-2, în stare gravă, adusă de o ambulanță.
Din cauza stării critice și a comorbidităților, Cornelia Catanga a murit, vineri dimineața, în jurul orei 4.
Anunțul morții cântăreței a fost făcut de jurnalista Mara Bănică, în zorii zilei de vineri:
„Din păcate, Cornelia Catanga s-a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator, suprapus cu un Covid, a răpus-o, acum o oră, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”.
Potrivit surselor Realitatea Plus, Cornelia Catanga s-a tratat acasă, când a aflat că este infectată cu SARS-CoV-2. Adică, a preferat să meargă pe mâna unor ”tratamente miraculoase” de la distanță de genul celor practicate de Flavia Groșan la Oradea.
Aceasta s-a lăudat că a ”vindecat” peste 1.000 de pacienți COVID printr-o ”schemă proprie de tratament”, dar ulterior s-a aflat că ”miracolul” vindecărilor sale era o mare gogoașă mediatică.
Cei ”vindecați” aveau forme ușoare de care mulți s-ar fi vindecat oricum și fără tratament, în timp ce bolnavii grav au ajuns la spital, acolo unde Groșan i-a îndemnat să nu meargă.
Unii au ajuns prea târziu, dar Colegiul Medicilor nu a dat-o pe doctoriță pe mâna procurorilor pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deși dovezi erau clare.
Flavia Groșan le-a băgat în cap bolnavilor grav că oxigenul face rău, în ciuda faptului că fără oxigen nu există viață.
Acum, Cornelia Catanga a murit din același motiv.