Se strânge lațul! ”Teroriștii” lui Rădoi, pe mâna DNA și a DIICOT. Cîțu, Drulă, Bode, ”spate în spate”

Se strânge lațul! ”Teroriștii” lui Rădoi, pe mâna DNA și a DIICOT. Cîțu, Drulă, Bode, ”spate în spate”

martie 26, 2021 0

Metrorex a sesizat Poliţia Capitalei, cu privire la situaţia de la metrou, invocând încălcarea legii privind prevenirea şi combaterea terorismului, plângerea fiind înaintată „de urgenţă” la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Poliţia Capitalei a anunţat că a fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului.

„Legea este lege pentru toți. În condițiile în care îți asumi să declanșezi un conflict spontan, trebuie să știi că în starea de alertă este ilegal. Când declanșezi un conflict de muncă, ai obligația legală să asiguri minim o treime din transportul cu metroul în București. Aceste lucruri au fost desconsiderate și vor suporta prevederile legale în vigoare. Noi am deschis un dosar penal în sensul în care nu sunt respectate regulile și prevederile legale asigurării continuității tranportului public”, a spus Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

El a spus, anticipând întrebările privind o intervenție în forță, că „soluția este dialogul”, iar în acest sens există deja discuții la Prefectura Capitalei.

„În urma discuțiilor sunt convins că vor ajunge la concluzia că acest conflict de muncă trebuie să înceteze de ugență și să putem să reluăm transportul public cu metroul în București. Este inadmisibil să-ți bați joc de sute de mii de bucureșteni”, a mai spus ministrul de interne.

Drulă nu se joacă: îi dă pe mâna DNA!

„Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:

+ zădărnicirea combaterii bolilor
+ abuz în serviciu
+ trafic de influență
+ folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane
+ folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite
+ șantaj
+ infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate”

„Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare”, a anunțat Drulă.

„Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției. Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”, a mai declarat Drulă.
Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.