Leul, dolarii şi lebedele negre

octombrie 28, 2009 133

Între predictibil și impredictibil diferența dispare tot mai mult. Mai mult pentru dolar decât pentru leu, dar deja am făcut o predicție care poate fi contestată imediat.
Atenți la agitația politică din jurul nostru, riscăm să pierdem din vedere faptul că se pregătește un record mondial: evoluția dolarului în raport cu euro. De o bună bucată de vreme, euro a trecut de 1,5 dolari, iar slăbiciunea dolarului a devenit un eveniment cotidian, transpus în umflarea prețului la petrol, în umflarea, în parte nejustificată, a bursei. În fond, e normal să se întâmple așa. Dolarul a ajuns, odată cu coborârea dobânzii FED la 0,25%, o monedă ieftină. Infuzia de bani cu care autoritățile americane au inundat piața a slăbit din nou interesul pentru valoarea în sine a monedei americane, și efectele se văd. Dolarul a prins deja o devalorizare de peste 15% față de coșul de monede-reper, și chiar 20% față de euro. Volatilitatea dolarului e aproape la fel de mare ca a monedelor emergente, singura deosebire fiind aceea că, dacă leul și zlotul s‑au devalorizat brusc, pe la începutul anului, dolarul coboară treaptă cu treaptă de la începutul anului 2008. Adică de două ori mai lent. Există încă încredere suficientă în piețe pentru a nu miza pe o catastrofă.
Și totuși, dacă criza financiară ne‑a învățat ceva, atunci ne‑a învățat că impredictibilul trebuie luat în calcul. Altfel cum ar fi putut fi interpretată căderea bruscă cu peste 30% a prețurilor la imobile pe piața americană a anului trecut, care a dat peste cap tot suportul de rezistență ultim? Era o opțiune improbabilă sau foarte puțin probabilă, o lebădă neagră, cum ar spune investitorul și filozoful Nassim Taleb, evocând marea surpriză a prezenței acestor păsări într‑o lume care pusese această posibilitate în categoria imposibilului.
Dacă am renunța la această categorie – și nu am miza totul pe „imposibilitatea“ scăderii cu 30% a prețului caselor, sau pe „imposibilitatea“ căderii dolarului –, criza trecută (și cea viitoare) ar arăta altfel. Unii gândesc așa, altfel nu s‑ar explica de ce, în ultimul trimestru, 63% din rezervele mondiale s‑au făcut în euro și yeni, și nu în dolari. Ar trebui americanii să fie speriați de această posibilitate sau de faptul că dolarul a ajuns moneda împrumuturilor ieftine, moneda ideală de speculație pe plan mondial? Un dolar slab, desigur, poate aduce economiei americane un plus de exporturi, un stimul manufacturier pe care piața locală nu îl mai poate oferi, și atunci exporturile mai ieftine pot compensa. Deja deficitul comercial s‑a înjumătățit pe neașteptate față de recordul din 2006, ceea ce înseamnă că „slăbiciunea“ dolarului își face treaba. Sunt însă analiști care avertizează că nu trebuie întinsă coarda, pentru că există riscul unor războaie comerciale, mai ales cu noile puteri în ascensiune.
China suferă chiar dacă își ține moneda competitivă, dar la fel se întâmplă cu Brazilia, a cărei monedă a crescut cu 30% față de dolar, sau chiar cu europenii, care au și ei nevoie de intrarea ușoară pe piața americană. Un al doilea imens avantaj ține de datoria publică americană. Pe un dolar în scădere, datoria scade la rândul ei. O situație superbă. E drept, această situație de avantaj se va opri în momentul în care va apărea inflația. Este marele risc al perioadei și momentul în care FED se va vedea nevoită să pună punct dolarului ieftin ridicând dobânda, chiar dacă economia nu‑și va fi revenit după căderea din trimestrele trecute. De aceea, momentul va fi împins la maximum. Unde apar lebedele negre? Tocmai aici. În alegerea inadecvată a momentului și în ieșirea de pe dolar mai repede decât ar fi probabil. Contraargumentul ar fi că, în plină criză financiară, dolarul s‑a ținut bine, dar pe baza acestui argument cu greu se poate trage o concluzie. În fond, cine ar fi prezis căderea bruscă a prețurilor caselor pe baza evoluțiilor de preț anterioare? Cine ar fi prezis că lebedele negre chiar zboară?
Leul, în schimb, pare și mai departe de lebedele negre. Până la urmă, leul are viața lui „liber controlată“, după cum ar spune BNR. Valoarea lui nu depinde atât de dobânzi, cât de interesul BNR. Cu bani suficienți în vistierie, BNR pare sigură. Reacționează ca atare. Leul stă frumos în buza lui 4,30, pentru a nu crea și tensiuni monetare în plină agitație electorală. Lecția este știută. Anul trecut, în campanie, BNR a potolit din nou speculațiile pe leu și l‑a ținut în 3,8, până când a venit noul guvern. Într‑o lună apoi, leul a pierdut 12% pentru că, probabil, costa enorm păstrarea cursului. Scenariul se va repeta cu mare probabilitate după ce vom încheia alegerile, depind însă proporțiile. Dar lebăda neagră stă după colț. Dacă va începe să zboare fâlfâind ușor deasupra cursului valutar leu‑euro, banii BNR nu vor mai fi îndeajuns de a o convinge să nu mai zboare. Mai ales că în bruschețea decolării poate antrena ca un bulgăre de zăpadă o mulțime de temeri care cresc încet‑încet în climatul de incertitudini în care trăim.

VoxPublica
VoxPublica
133 comments on “Leul, dolarii şi lebedele negre
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.