Liiceanu despre Reconstructia dreptei
„Cum s-a născut această carte? Ce i-a făcut pe cei doi autori să ne propună un asemenea gest cultural? Citind cartea, mi-am spus că ea a apărut din nemulţumirea în faţa imposturii celor care, în România, vorbesc în numele capitalismului şi al liberalismului. Apărută din această nemulţumire faţă de impostura care circulă zi de zi în televiziuni, radiouri, în ziare şi în discursul partidelor noastre, Reconstrucţia dreptei este un manual de capitalism, de liberalism şi de democraţie. Nu e puţin lucru să faci un manual.
Asta înseamnă că eşti capabil să pui la îndemâna celorlalţi, într-un limbaj simplu şi, în acelaşi timp, atractiv, „abc“-ul unui domeniu. Iar domeniul acesta nu e unul oarecare, este domeniul care constituie viaţa comunitară, este domeniul vieţii economice şi politice în care trăim cu toţii.
Dar nu este vorba doar despre un manual. Această carte, care-şi propune să explice noţiunile fundamentale ale capitalismului, liberalismului şi democraţiei, este în acelaşi timp un mod de a cupla toate aceste probleme teoretice la situaţia practică în care trăim astăzi cu toţii. Este o branşare a doctrinelor economice şi politice ale liberalismului la situaţia actuală a României, dar, mai ales, la posibilitatea unui proiect politic realist, în speţă, a unui pas în viitor. Dincolo de limpezimea, amploarea informaţiei şi stilul prietenos al expunerii, care o face aptă de a fi citită de către oricine, cartea este, de fapt, un roman de idei. Există un miez dramatic al acestei poveşti. Şi ca să înţelegeţi mai bine ce am în minte, am să mă opresc o clipă la sintagma „povara libertăţii“, pe care autorii o folosesc în mod explicit în mai multe rânduri în carte. Poate vă mai aduceţi aminte, în Fraţii Karamazov există o legendă, numită „Legenda Marelui Inchizitor“, în care Iisus, revenit pe pământ la 1.500 de ani după răstignire, este arestat de Marele Inchizitor într-o piaţă din Sevilla. Marele Inchizitor îi ţine lui Isus un lung discurs în care îi spune, în esenţă, următorul lucru: „De ce ai venit? Proiectul tău a fost greşit. Ai mizat pe o specie pentru care libertatea părea să fie supremul dar. Ai greşit. Libertatea este pentru ei o povară, nu un dar. Ai greşit, pentru că oamenii de abia aşteaptă să vină cineva care să le ia de pe umeri «povara libertăţii». Oamenii nu au nevoie de «pâinea Cerului», ci de «pâinea pământului»“.
Ei bine, această carte este, până la urmă, una despre povara libertăţii. O carte scrisă de doi oameni de ştiinţă umanişti se transformă într-un roman dramatic şi metafizic, pentru că în joc este condiţia umană cu libertatea ei. Ce facem noi cu libertatea noastră? Capitolul care mi-a plăcut cel mai mult este acela în care sunt expuse tocmai paradoxurile libertăţii, în speţă, faptul că liberalismul, care mizează totul pe libertatea fiecăruia dintre noi prin iniţiativă, pe creativitatea individului, termină prin a-şi crea premisele propriei lui contestări. Oamenii obosesc uşor când li se pune libertatea în braţe. Asta este, până la urmă, marea problemă pe care o pune în joc liberalismul. Pentru a exploata cum trebuie darul libertăţii, liberalismul nu poate fi făcut decât de către oameni puternici, care sunt capabili să-şi asume deopotrivă victoria şi eşecul.
Această carte mai este şi una despre condiţia neparadisiacă a omului, despre felul în care dorim cu toţii să câştigăm la jocul vieţii. Dar ce e frumos în cazul liberalismului, o doctrină a condiţiilor optime pentru crearea de bunuri materiale, este că, de fapt, el sfârşeşte ca o doctrină a libertăţii spirituale. Aşa cum Marele Inchizitor îi spunea lui Iisus: „ai venit să le dai pâinea Cerului, dar ei au nevoie de pâinea pământului“, splendoarea liberalismului este că el porneşte de la pâinea pământului,
dar sfârşeşte pe teritoriul pâinii Cerului. E o creativitate pe care cei doi autori o pun splendid în lumină.
Cartea pune, pentru noi toţi, o mare problemă. Ea demonstrează, în mod extrem de convingător, că o societate matură, aşezată pe temeiurile liberalismului clasic, nu se poate face decât cu oameni care au o anumită cultură politică. Or, marea problemă a României de astăzi, aşa cum a fost şi problema României de după primul război mondial, este că valorile democraţiei şi comportamentul democratic depăşesc gradul de acceptare şi înţelegere al populaţiei înseşi. Cetăţeanul cultivat politic, care este cărămida oricărei societăţi civilizate, se pare că lipseşte în România de astăzi. Aşa încât una dintre marile mele nedumeriri, citind această carte, este: cum arată un proiect pentru România viitoare, care se sprijină pe un cetăţean aflat sub nivelul acestui proiect?”
