Liviu Dragnea şi bancul cu tona de cocaină
Demisia lui Liviu Dragnea mă face să mă gândesc şi mai serios la o mică teorie a conspiraţiei. Să zicem că eşti ministru al Internelor de câteva zile, ai parte de un atac armat, la pachet cu un Gordunov supect de repede scos din pălărie, plus un furt de arme de la Ciorogârla, prilej cu care poliţia acţioneză cu vigilenţă, organizând nişte filtre sublime, dar suficient de televizate încât să le poată evita până şi Ray Charles. Cele două evenimente te blagoslovesc cu un început de mandat care, dacă ai fi fost producător tv la o televiziune de ştiri, te-ar fi cocoţat pe culmile neatinse ale ratingului.
Dar nu, tu eşti ministru, iar faptul că ai parte de o audienţă parcă made in China, în condiţiile în care nu eşti nici zâna surprizelor, nici Magda Ciumac şi nici extragerea Loto 6 din 49, te face să reconsideri aşa-zisa servire a patriei, să facă cine o vrea pe chelnerul naţional. Totuşi, resemnarea e o pastilă amară şi noduroasă. O ultimă încercare.
Chemi un om de încredere, al tău sau al prietenilor tăi “bazaţi”, unul care să ştie care-i faza şi cum stă treaba cu ieşirea din clenci. “Trebuie să scoatem repede ceva de bine. Zi ce ai.”. “Poi, şefu’, avem una tare. Am învăţat să punem un bec fără să fie nevoie de doi oameni”. Nţţţ. “Slab, altceva? Elodia! Pe Elodia aţi găsit-o?” “Şefu’, că eu, cum să vă spun, nu ştiam că e prioritatea dumneavoastră…iar Cioacă ăla nu spune neam ce a făcut cu ea.” Te încrunţi, chiar dacă sufletul ţi se îneacă într-un Atlantic al îndoielilor, pentru caşcheta din faţa ta încă eşti şef. “Până diseară să scoţi ceva tare. Asta a fost tot. Liber”.
Ştii ce va face acum tablagiul, va căuta bomba de presă pozitivă. Până în fundul unui contaniner încărcat cu lemn de cedru o va cauta. Şi o va găsi: 1200 de kg de cocaină pură, numai bună să sclipească în faţa camerelor de luat vederi. Ce contează că, deşi o prezinţi drept una dintre cele mai mari capturi luate de la nasul tinerilor europeni în ultimii ani, tu nu ai reuşit să prinzi decât patru cărăuşi ameţiţi. Ştirea, numai bună pentru un breaking news, vine taman când Gorbunov şi kalaşnikoavele ruginite sunt pe cale să să sară prin ecranele televizoarelor, gata să semene genocid.
Acum schimbăm registrul tactic, dragă cititorule. Tu nu mai eşti ministru, eu nu mai glumesc. Povestea capturii de peste o tonă de cocaină, descoperită la pont, mi se pare cusută cu o aţă la fel de albă ca praful găsit în containerul de la Agigea. Nu prea îmi vine să cred, de când cu toată cooperarea fructuoasă cu DEA şi mai ştiu eu ce alte organisme de luptă antidrog, că poliţiştii români sunt chiar ageamiii lumii. Nimic nu mă împiedică să mă gândesc că, în mod normal, având marfa ca şi în mână, ţinta obligatorie era reţeaua, ramificaţiile ei în Spania, ţara de destinaţie, aşa cum am văzut eu în filme şi în comunicatele de presă mai vechi ale DIICOT. Or, să prinzi patru obleţi şi să chemi la ospăţ tot satul, îmi pare o prostie de care nu îi suspectez nici măcar pe miliţienii care au jucat în varianta originală a bancului cu becul.
Acum am revenit la jocul nostru. Când eşti ministrul cu problemele enumerate la începutul textului, îţi permiţi chiar şi să rescrii bancurile, indiferent de costuri. Iar dacă nu îţi iese, profiţi că mai ai o zi pentru a te întoarce în obscuritatea profitabilă a moşiei Teleorman. Mai ales că, după cum umblă vorba, pe la Bucureşti nu prea poţi să faci ce vrei.
