Lucian Freud şi modelele
Un excelent articol din Telegraph despre un model care a pozat pentru o pînză a lui Lucian Freud timp de un an şi patru luni, aproape seară de seară. Este vorba despre o tipă de 26 de ani pe care pictorul a cunoscut-o la o expoziţie. Freud lucreză intens cu modelele, trebuie să le simtă tot timpul prin preajmă (portretul reginei Angliei a durat 18 luni). Cînd modelul e nud şi timpul de pozare e atît de îndelungat, îţi vin automat în cap şi multe bancuri proaste – dar după acest stadiu iniţial înţelegi un efort cu totul straniu de captare pe care îl face un artist la 85 de ani.
Freud povestea în altă parte o chestie foarte stranie, apropos de relaţia sa cu modelele. La un moment dat a avut în atelier o femeie pe care oricît a examinat-o nu a putut s-o „citească”, nu a putut să-i prindă vreo expresie dominantă. După cîteva zile, a aflat că femeia s-a sinucis.
E frumos cum spune Freud cind simte ca a terminat o pinza. Chestiune cu atit mai arzatoare cu cit femeia care a tot pozat peste un an de zile pentru noua sa pînză, oricît de îndrăgostită de artă (lucra la o galerie) ar fi fost, se poate să-şi fi pus întrebări despre cît o să dureze aventura. Ei bine, semnul încheierii este atunci cînd artistul simte că pictează la tabloul altcuiva, spune Freud.
Citiţi şi cum vorbeşte un artist despre modelul său absolut, Titian. Este fascinantă relaxarea şi atenţia pe care o regăseşti cîteodată în analizele marilor artişti. Mi-a amintit de Nabokov cu ale sale cursuri de literatură. Amuzantă e şi sinceritatea lui Freud povestind despre fascinaţia pentru buricul nimfei lui Titian – o zonă din tablou despre care avea să afle că fusese deteriorată de-a lungul timpului, dar despre care insistă să creadă că a fost intenţionat redată aşa de Titian.
Gata, mă scuzaţi că citesc prostii în timpul serviciului. Şi că nu prea vă dau texte bune de comentat. Pa.
