Mălin Bot, necruțător și cu USRPLUS: ”Insistă cu propunerea vărănelului Mircea Toma pentru CNA”
Jurnalistul de investigații Mălin Bot este privit de o parte din publicul USRPLUS drept susținător necondiționat al formațiunii conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș.
Dar cei care îl cunosc pe gazetar știu că el nu bate palma cu nimeni, ci crede în valori care eventual se pot suprapune cu cele ale unor formațiuni politice.
Însă atunci când aceste partide derapează de la principii, Mălin Bot devine necruțător și cu ele, așa cum este de regulă cu PSD și aliații săi.
Într-o postare pa pagina sa de socializare, jurnalistul trage un nou semnal de alarmă legat de propunerea USRPLUS pentru conducerea CNA.
Semnalul de alarmă tras de Mălin Bot pe adresa USRPLUS
”Am explicat și cât de important este să ne vaccinăm cât mai mulți pentru a rezolva problema și a ne reîntoarce la viața normală.
Mulți dintre cei induși în eroare să voteze AUR au înțeles greșeala făcută și regretă că au pus ștampila ca hăbăucii. Din păcate pentru noi vin și din zona USR – Plus exemple de compromis grav cu Hidra, după ce Florin Cîțu și PNL au provocat cea mai gravă criză politică a acestei majorități și au dezamăgit enorm de mulți alegători.
USR Plus insistă, din păcate, cu propunerea vărănelului Mircea Toma pentru CNA. Este o situație dezamăgitoare.
Dincolo de tot ceea ce reprezintă Mircea Toma și de atitudinea complice a organizației acestuia față de abuzurile Regimului Dragnea, ideea de a plasa un astfel de personaj la CNA încalcă și principiul #OameniNoi pentru care foarte mulți au votat USR – Plus.
Mircea Toma vine tocmai din vechea gașcă ce presă îmbogățită de infractorul Sorin Ovidiu Vântu, unii dintre ei ajungând chiar consilieri ai infractorului Dragnea, în perioada în care acesta era șef la Parlament, la PSD și butona marionetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă.
În perioada demolării DNA, mazilirii Laurei Codruța Koveși și a abuzurilor crunte împotriva jurnaliștilor independenți, Toma intrase în pământ, abandonând total principiile în numele cărora a încasat sume imense pentru organizația lui. Plasarea unui astfel de personaj la CNA este o mare porcărie.
Se va discuta în Parlament această numire dubioasă. Dacă liderii și parlamentarii USR – Plus nu primesc reacții puternice de la public, mai ales de la susținătorii lor, îl vor plasa pe Mircea Toma la CNA, ceea ce înseamnă că nu putem spera să vedem vreo schimbare la această instituție vitală pentru sănătatea spațiului public românesc.”