Ministrii PNL cu probleme rezolvati la comun

iulie 1, 2007 0

Cel putin patru ministri PNL meritau sa fie „pusi in discutie”  separat la Delegatia Permanenta a PNL din acest week-end de la Brasov. Tudor Chiuariu (despre care „radicalul” Crin Antonescu a admis ca se face vinovat de o „neglijenta blamabila” in cazul DNA-Comisia Europeana), Adrian Cioroianu, Cristian Adomnitei si Cristian David – erau cele patru nume de tineri liberali vehiculate si de presa in legatura cu o asemenea „operatiune” care, iata, a fost anulata.  

Avocati ai votului uninominal (si, deci, ai asumarii raspunderii individuale), liberalii au ales sa transeze repede si „pe lista” tema ministrilor cu probleme (mediatice sau mai mult decit atit): intreg cabinetul Tariceanu a primit un vot de incredere din partea Delegatiei Permanente (au fost doar trei abtineri si nici un vot impotriva).

Votul de incredere dat si ministrilor cu probleme nu e cel mai rau lucru cu putinta. Se putea si mai rau: de pilda, puteau fi felicitati si se puteau da decoratii pentru cei patru titulari de portofoliu din guvernul Tariceanu.

In fine, poate ca sint prea rau 🙂

Ca sa nu continuu speculatiile, vreau doar sa mai consemnez una dintre cele mai tari declaratii („on the record”) ale acestei Delegatii Permanente. Ea ii apartine lui Calin Popescu-Tariceanu: „Cit timp nu vom face compromisuri, vom sta la guvernare”.

Cum spuneam: no comment! 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.