Ne-au luat branza de la gura


    De azi, nu mai e aceeasi branza daca branza se vinde din caldare, la bucata, sau este ambalata mumos. Dupa cum, nu mai e nici aceeasi branza daca branza vine de la o mioara clasica, ce amesteca laptele cu cacareze, tropaind noroios, sau de la o barsana mulsa ecologic, intr-o stana cu gresie, faianta si camera frigorifica. Pe scurt, d efrica amenzilor, vanzatorii de branza s-au ascuns azi de inspectorii sanitari…. ca branza e pe bani.
    Pt a exemplifica diferenta dintre branza produsa dupa norme europene si cea produsa dupa norme romanesti, redau mai jos cateva fragmente din reportajul scris de colegul meu, Viorel Ilisoi, despre o stana cu standarde europene:
    STIL NOU
    Stâna cea nouă pare nelalocul ei în sălbăticia Muntelui Şâştina-Bărăsău. Seamănă mai degrabă cu o cabană turistică de lux. Exact aşa li s-a părut şi ciobanilor din Tulgheş când au văzut-o gata şi s-au uitat la ea mai dintr-o parte. (…)Chiar din ziua când stâna a fost deschisă şi închisă au apărut amatori s-o închirieze cu ziua pentru petreceri mai cu fereală.(…)Înainte de a urca la stâna cea nouă, Bondrea le cere ciobanilor s-o lase mai uşor cu băutura. „Măcar acum, că aveţi de dat interviu!“ Aş! Ei au în fiecare cotlon câte o sticlă de vin pitită. Cum te întorci un pic cu spatele, ei devin din ce în ce mai veseli. „Ce să le faci? Stau aici, în munte, de primăvara până toamna, se mai iau şi ei cu băutura“, îi scuză Costel Bondrea.
    Cu adevărat revoluţionar la stâna cea nouă, explică preşedintele Bondrea, e că nici un cioban nu intră în stână, numai baciul. Ciobanii nu au acces decât la baie. Au o cabină de duş, pe colţ, ca la hotel; apa le vine de mai de sus, pe conductă, de la nişte izvoare adunate la un loc într-un cămin; o încălzeşte un boiler cu lemne. Mâncarea o primesc în sala de mese, printr-un ghişeu, iar la dormitoarele de la etaj se ajunge pe o scară exterioară.

    STIL VECHI
    La stâna veche se vede de ce Costel Bondrea n-a mai vrut să fie cioban pe stil vechi. Aici, şase oameni trebuie să mulgă acum, seara, 600 de oi şi 60 de vaci. Oaia are prostul obicei că se balegă în găleata cu lapte ţinută sub coada ei, una-două vezi măslinele plutind în spuma albă. Şi ghemotoace de păr, scaieţi, noroi, totul ajunge în lapte. Ţâţa o spală cu laptele muls înainte. Toată mizeria asta nu ajunge şi în caş, fiindcă ciobanii strecoară laptele. Aşa se face, zic ei, de când e oaia pe pământ şi n-a murit nimeni. Poate doar a zăcut prin spital.
    Camera în care se strânge laptele şi se face brânza este singura încăpere a stânii. Aici ciobanii îşi fac mâncare într-un colţ, la o sobă fără horn. Fumul te sufocă. Tot aici dorm pe nişte scânduri acoperite cu haine murdare, cu balegă uscată pe ele. Pe pereţi stau agăţate şosete şi cârpe scorţoase de jeg. Înşişi ciobanii nu se spală din aprilie până în octombrie, numai cât se mai limpezesc în pârâu şi cât îi mai udă ploaia. Nici de asta n-a murit nimeni, spun ei.
    Nea Petrea Coşcană, clătinându-se de băutură, tocmai a răsturnat pe masa cu slin gros o mămăligă lăbărţată. Iar din ceaunul de pe foc mă privesc, fierţi, doi ochi de miel. Mă rog în gând să nu mă invite la masă, dar el îi cheamă pe toţi: „Hai, cât e mămăliga caldă. Şi-o tocanăăă… Eu cu mâna mea am făcut-o“. Are mâinile crăpate şi negre. „Lasă, că domnul reporter a mâncat la restaurant!“, sare Bondrea.”

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here