Nea Oprescu, aferim! Ne bagi gaze-n tintirim?

februarie 16, 2009 0

Am facut febra musculara la antebrat de cat am scris despre primarul general al capitalei, Sorin Oprescu. Insa vreau sa va atrag atentia asupra unui fapt graitor pentru performantele sale de independent: au inceput sa il paraseasca acei consilieri care l-au ajutat sa castige alegerile. Eu zic ca oamenii si-au dat seama ca Oprescu umbla cu cioara vopsita si nu mai vor sa fie asociati cu imaginea lui, sau cu imaginea Bucurestiului de dupa un mandat de primar al lui Oprescu.Ori, si-au dat seama de ceea ce spuneam si eu inainte ca o parte din bucuresteni sa faca tampenia vietii lor cand l-au ales primar: administratia locala si carisma nu au nimic in comun, Oprescu NU a dovedit ca a fost un manager bun (povestea contractelor de renovare de la Municipal, care au crescut de o suta de ori prin acte aditionale) si daca stii sa „faci pe cineva din vorbe” nu rezolvi problema maidanezilor si a traficului .
In plus, articolul din Cotidianul mai arata ceva: smecheriile lui Oprescu care s-au inecat la votul din Consiliul General. Adica o serie de cheltuieli de milioane de euro pe mizilicuri: camere de luat vederi in cimitire, fantani cantatoare, despagubiri ametitor de mari pentru niste ruine si construirea de parcari la pret de apartamente. Imaginati-va doar, ca daca ar fi fost de capul lui, Oprescu nu ar fi avut nimic impotriva sa cheltuie zeci de milioane de euro pe tampenii absolute. Vreti un exemplu? La ora asta exista in Bucuresti locuinte care nu au apa curenta si gaz. Sau luati lipsa de crese si gradinite. Sau gropile din asfalt… In fine, ganditi-va la ceva ce s-ar putea face cu 21 de milioane de euro. Pun pariu ca nu v-ati gandi ca primul lucru care trebuie facut cu banii astia este sa bagi apa si gaze in cimitire.
Vorba lui Stan, de la Antene: Atentie, noi vorbim de ideile lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei! Nu de propuneri obscure ale unor ong-uri, sau de visul unor pensionari atrasi de spectrul unui loc de veci cu gaze si lumina. Si cand eu am demonstrat ca omul nici macar nu se exprima coerent, am fost acuzat ca-i caut nod in papura… Ca sa nu mai zic de articolele prin care am aratat cum si-a dobandit titlul de profesor…
Recent, Cotidianul a avut un material despre fanteziile primarilor si a publicat un desen despre cum ar putea arata Capitala, daca toate fantasmele edilului s-ar punde in aplicare.
afis
Voi cum credeti ca va arata Bucurestiul in 2012, dupa 4 ani de Oprescu?

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.