Neagu Djuvara. Amintiri si povesti mai deocheate

august 13, 2009 0

Lui Neagu Djuvara sta sa ii apara o noua carte – Amintiri si povesti mai deocheata.
blog djuvara
Despre ea, dar nu nu numai despre carte, vorbeste chiar autorul intr-un binevenit interviu publicat de cotidianul Adevarul.
Un pasaj:

De fapt, iniţiativa n-a fost a mea, ca întotdeauna. Tot ce fac mai simpatic vine din iniţiativa altora. La început, înainte de a publica textele în revista „Plai cu boi“, am fost niţel reticent. Dar am văzut oameni care-mi sunt foarte simpatici, ca Andrei Pleşu sau H.R. Patapievici, că scriu acolo şi am zis „hai să scriu“. Atunci le-am făcut o primă poveste, iar după câteva săptămâni mi-au cerut alta şi tot aşa. Sunt în total patru poveşti în carte.
….
E întrebarea pe care mi-o adresează mereu tinerii, fiindcă au cu totul altă mentalitate. Noi, în tinereţea noastră şi în generaţiile care m-au precedat, plecam din ţară ca să ne instruim, ca să vedem lumea, dar n‑aveam niciun gând de a părăsi ţara. Cei 50 de ani de comunism din România au făcut o schimbare de mentalitate absolut extraordinară. Sunt atâţia tineri care nu se gândesc decât la plecarea din ţară.
Oamenii sunt scârbiţi de situaţia politică şi nu au nicio încredere. Cei plecaţi deja în afară ştiu că dacă se întorc în România nu li se dau situaţii la înălţimea calităţilor pe care le-au căpătat. Într-un fel, îi înţeleg. Consider că este una dintre marile nenorociri de acum din România această hemoragie a păturii celei mai inteligente din ţară. Asta e o dramă. Sunt de părere că jumătate din burghezia română încropită în 200 de ani a dispărut. Ori a fost omorâtă de comunişti, ori a emigrat şi nu se mai întoarce. N-o putem reconstitui în România decât dacă nu mai pleacă lumea.

O lista cu alte carti ale lui Neagu Djuvara, aici!

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.