Neolichelele
Sint unul dintre cei care fac parte din Generatia H; am crescut avind ocazia minunata, pe care doua-trei generatii de dinaintea mea nu au avut-o, sa citesc multe carti esentiale pe care mi le-a oferit universitatea ambulanta care a fost si care este editura Humanitas. Nu singur, Gabriel Liiceanu, seful de la Humanitas, a schimbat cultural Romania. In mod fundamental, in bine.
Sint mindru ca sint contemporan cu un asemenea proiect cultural. Pe de alta parte, imi e rusine ca sint coleg de meserie cu ziaristi care isi bat joc de bunul simt si de adevar. Poate ca e de inteles felul in care acestia inteleg sa isi faca meseria: cind un cuier, un capsator si o veioza sint “sursele” cele mai de incredere, e clar ca nu putem pretinde sa citim un produs jurnalistic de calitate.
“Liicheanu” – pseudo-dezvaluirea de azi din ziarul “Ziua” are toate datele pentru a deveni – ceea ce merita cu virf si indesat – un capitol distinct din istoria mirsaviei jurnalistice. Intr-o situatie de acest gen, nuantele trebuie sa cada. Cei care au orchestrat un asemenea atac sint pur si simplu niste “neolichele”. Un apel catre ei e prea mult si e, in fond, inutil. Insa, e igienic sa ii numim ca atare.
