Nichita Stănescu i-a pupat mîna lui Geo Bogza ca revanşă
Ştefan Agopian publică un serial despre Nichita Stănescu în „Academia Caţavencu”. Ideea i-a venit de la un articol al poetei Elena Vlădăreanu. Concitadina mea a scris undeva că versurile lui Nichita Stănescu ar fi greu de priceput deoarece erau scrise la băutură şi deci atinse de confuzie bahică. Citeşte Agopian articolul şi se face foc. O atacă pe poetă la capacitatea de înţelegere şi îi dă exemple de poeţi iluştri care foloseau alcoolul ca stimulent. În numărul următor din „Caţavencu” începe serialul despre Nichita, aşa cum l-a cunoscut el. Mă aşteptam ca serialul să se încheie după trei, patru episoade. Agopian a ajuns la cea de-a noua secvenţă şi pare departe de final. Asta ar fi problema lui. A mea e că am început să aştept continuarea
Pentru cei care n-au citit serialul – 1. Nu e o biografie Nichita Stănescu. 2. Nimic encomiastic în amintirile lui Agopian despre marele său prieten. Dar nici minimalizator, ca să se dea în stambă. Se simte că Agop l-a iubit şi continuă să-l iubească pe Nichita Stănescu, dar fără să-i uite slăbiciunile sau oportunismele. Nervul de prozator îl ajută pe Agopian să nu scrie încleiat în mierea admiraţiei şi să facă din Nichita un personaj de roman foileton. Simţi că va mai urma ceva, dar nu ştii ce. În episodul din această săptămînă, Agopian povesteşte, cu umor, cum a căzut Nichita Stănescu în genunchi, în public, în faţa lui Geo Bogza şi i-a pupat mîna. De ce?! Cu ani în urmă, în rol de maestru de ceremonii, Bogza îl obligase pe tînărul Nichita să-i pupe mîna lui Arghezi, tot în public. Poetul n-a uitat şi-i aplică lui Geo Bogza acelaşi ceremonial, decodează Agopian gestul lui Nichita care a fost întors atunci pe toate feţele în lumea literară.
Am uitat să spun, pentru umorul momentului, că obiceiul căzutului în genunchi îl avea, de la înălţimea lui, Geo Bogza însuşi.
