Noi detalii despre femeia care a făcut șoc anafilactic după vaccinarea anti-COVID

Noi detalii despre femeia care a făcut șoc anafilactic după vaccinarea anti-COVID

februarie 24, 2021 0

Medicii din Olt îi recomandă femeii care a făcut șoc anafilactic după prima doză de vaccin să nu facă și rapelul. Din cauza reacției rare pe care a avut-o, medicii consideră că sănătatea acesteia ar putea fi pusă în pericol dacă face și a doua doză. Între timp, femeia a fost externată din spital, relatează Realitatea PLUS. 

Femeia în vârstă de 46 de ani, din județul Olt, care a prezentat această reacție adversă extrem de rară, a fost externată. Ea s-a prezentat la Centrul de vaccinare din Slatina pentru a-și face prima doză de vaccin AstraZeneca, însă la câteva minute după inoculare și-a pierdut cunoștința. Femeia nu era cunoscută cu istoric de reacții alergice, însă aceasta suferă de mai multe cormobidități.

Femeia a fost externată după 3 zile petrecute în spital, iar medicii i-au recomandat să nu își facă rapelul.

Cu doar o zi în urmă, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, confirma apariția primului caz de șoc anafilactic înregistrat în România, după vaccinare. 

Medicul militar a precizat că este vorba despre o reacție extrem de rară, care este, de altfel, semnalată și în prospectul vaccinului.

„A fost înregistrat un caz de șoc anafilactic la o femeie de 46 de ani care a fost vaccinată cu vaccinul produs de Astra Zeneca. S-a intervenit rapid și în circa 7 minute femeia era cu stare generală mult ameliorată. Ea a fost transportată la spital și urmează să fie externată. Femeia nu se știa cu istoric de reacții alergice. Reacția de șoc anafilactic este una extrem de rară”, a declarat Gheorghiță.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.