Nostalgii de câteva zeci de bani bucata
În seara asta am investit vreo 30 de lei într-o nostalgie. Eram în singurul magazin din cartierul meu, cumpăram pâine şi mă uitam cu jind la raftul cu ţigări, când i-am văzut: biscuiţii PUF. Probabil că nu sunt mulţi cei care şi-i amintesc, poate doar cei de vârsta mea (+/- cinci ani), aşa că trebuie să vă spun despre biscuiţii aceştia că sunt printre cele mai bune produse made in Turkey pe care le ştiu eu. Cu cei 30 de lei mi-am cumpărat o sacoşă pe jumătate plină, e drept, una de dimensiuni medii. Acasă, în timp mâncam jumătate dintre ei, nu, corect este în timp ce i-am înghiţit, pentru că nu e nevoie să-i mesteci, sunt pufoşi şi se topesc în gură, mi-am amintit şi de alte minunăţii postdecembriste: ciocolata Kiss (cu cremă de banane, nu de căpşuni) sucul Rio (neapărat de kiwi), sucurile la Tek, ciocolata Africana sau ţigările Kim mentolate (ale mele erau alea pe care le găseai tu când şi când prin buzunare, mama, nu ale lui Giani, dar pe cuvantul meu de onoare că doar le pufăiam). V-aş mai povesti câteva ceva despre amintirile dulci din copilarie, dar cred că tocmai mi se face rau, am văzut câte sute de E-uri pe secundă am băgat în mine. Totuşi, dacă stă bine să se gândescă, hedonistul din mine ar zice că e bună şi ignoranţa la ceva, parcă era mai bine era când toate grijile legate de viaţa sănătoasă nu existau.
