O coroana de trei parale, un rege de doi bani


    Nu imi venea sa cred cand vedeam cum un om a carui viata s-a invartit in jurul conceptului de monarhie isi taie craca de sub picioare, de dragul unui individ care se viseaza print presedinte. Prin urmare a iesit  textul publicat aici:
    A DOUA ABDICARE
    Este ultimul conducător de stat care a participat la cel de-Al Doilea Răzbi Mondial şi care mai este azi în viaţă. Judecând însă după apetitul pentru umilinţa autoprovocată, acest argument reliefant face o piruetă şi se întoarce cu 180 de grade. Este acel lider al unei naţiuni pe care până şi istoria l-a pus în coada listei. Şi pe bună dreptate. Un caracter moale, de copil turnat în formă de rege adult, Mihai de Hohenzollern a fost consecvent într-o singură privinţă: a ştiut cum să evite şansa de a-şi folosi titlul şi pentru altceva în afară de ceremonii şi de a semna acte oficiale, cu toate că le-a supravieţuit tuturor celor ce i-au pus contre istorice şi l-au înfrânt sistematic.

    Stalin, Groza, Pătrăşcanu, Bodnăraş, Vîşinski. Le-a supravieţuit chiar şi urmaşilor duşmanilor săi: Dej, Ceauşescu, Hruşciov. Iar cu puţin noroc poate trăi şi mai mult decât Iliescu.
    Dar viaţa unui rege nu se aseamănă cu aceea a unui copac, pentru a fi evaluată strict în funcţie de trecerea anilor. Ea poate fi descrisă după deciziile înţelepte, după faptele diplomatice, poate fi colorată de acte curajoase şi de puterea de a fi un exemplu pentru supuşii săi. Şi în acest sens, Mihai avea câteva exemple în familie. Absent de la lecţiile de morală monarhică, după prima sa abdicare, difuzată în direct la radio, a urmat inevitabil şi o a doua, transmisă însă la televizor. Pentru că sprijinirea faţişă a ginerelui său într-un demers republican, care anulează teoretic şi practic orice posibilitate ca titlul de “Rege” să nu rămână doar atributul unui fotbalist talentat, este de fapt o a doua abdicare. O renunţare la principiile care l-au făcut să fie cunoscut şi care, până la urmă, i-au garantat inclusiv averea de astăzi. În loc să-i ardă un bobârnac ţâncului cu pretenţii prezidenţiale şi să-i spună că românii care încă mai susţin ideea de monarhie constituţională o fac tocmai pentru că nu sunt de acord cu o republică semiprezidenţială, bătrânul rege se face încă o dată preş şi, aidoma unui bunic care-şi răsfaţă copiii peste măsură, ajunge să nu mai facă diferenţa dintre bine şi rău, dintre corect şi greşit, dintre absurd şi posibil.
    Coroana regală din România a încetat de mult să mai prezinte calităţile date de circulaţia sângelui albastru în arborele genealogic. Altoii de tipul lui Radu Duda şi pervertirea sistemelor de guvernare de dragul unei ambiţii personale aduc aminte de coroană, ca monedă. Altfel spus, o coroană de trei parale.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here