o zi in jungla si una-n oras…
…uneori sunt zile in care iti vine sa-ti iei lumea-n cap: timpul nu-ti mai ajunge sa le acoperi pe toate – telefoanele zbarnaie, e-mailurile isi asteapta raspunsul, cursurile se cer pregatite, textele scrise, probleme casnice rezolvate, aia mici verificati la lectii, cainii dusi la veterinar, masina la reparat, posta sortata, facturile de platit – nimic nu poate astepta, totul se cere rezolvat hic et nunc, nimeni nu mai are rabdare (nici macar eu).
Imi amintesc atunci aminte de zilele pe Ampyiacu cum isi aducea aminte Creanga de Ozana cea frumos curgatoare… Te trezeai pe la 6, cand se facea ziua si tragea piranhasu’ mai bine, pescuiai vreo ora – suficient cat sa asiguri de-o masa pentru tot grupul…
…luai micul dejun si plecai in jungla. Mai culegeai vreo fructa, mai vanai, mai cascai pur si simplu ochii in stanga si-n dreapta…
…dupa pranz faceai o baie, mai haladuiai prin jungla cu piroga si asteptai sa se intunece pentru a putea pleca la vanatoarea de noapte. Nu era niciodata nici o graba, toate puteau sa mai astepte o ora sau o zi dupa cum asteptasera cateva mii de ani, viata era tihnita si nu-mi lipseau nici televizorul si nici internetul. Doar familia. Pe toate nu le poti avea, chiar daca te poti stradui…
