”OMICRON se răspândește mai rapid decât orice virus din istorie”

”OMICRON se răspândește mai rapid decât orice virus din istorie”

decembrie 23, 2021 1

„Aceste câteva luni ar putea fi rele, dar totuşi cred că dacă facem paşii corecţi pandemia s-ar putea încheia în 2022”, a scris miliardarul Bill Gates pe Twitter.

Gates crede că greul abia începe, pentru că varianta OMICRON nu iartă aproape pe nimeni, nici pe cei mai apropiați prieteni ai săi, care au luat deja virusul.

”Tocmai când părea că viața va reveni la normal, am putea intra în cea mai rea parte a pandemiei. Omicron va ajunge peste tot. Prietenii mei apropiați sunt infectați acum și eu mi-am anulat majoritatea planurilor de vacanță”, a scris Gates pe Twitter.

Bill Gates mai spune că Omicron se răspândește mai repede decât orice alt virus din istorie, miliardarul și cofondatorul Microsoft afirmând că marea necunoscută rămâne cât de rău te poate îmbolnăvi noua varianta.

„Trebuie să o luăm în serios până când vom ști mai multe despre ea. Chiar dacă este doar pe jumătate la fel de severă ca Delta, va fi cea mai gravă creștere pe care am văzut-o până acum, deoarece este atât de infecțioasă”, a declarat Gates.

Acesta se așteaptă ca valul de infectări să dureze trei luni în Statele Unite.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.