…omul si sistemul
…bunaoara, sistemul Bologna, ca de aici mi-a venit ideea. Dar ar putea fi, la fel de bine, orice sistem menit a imbunatati performanta in orice domeniu. In 28 si 29 aprilie, ministrii educatiei din Europa se vor intalni pentru a evalua rezultatele „implementarii sistemului Bologna”. Nu vreau sa intru acum intr-o discutie despre acest sistem menit a imbunatati performanta universitara – desi ar fi, slava Domnului, destule de spus. Ma intereseaza acum mai degraba ideea generala din spatele acestui proiect – o idee care defineste, cred, una dintre fetele modernitatii: sistemul o ia inaintea omului.
E o diferenta de accent. In viziunea clasica, accentul cadea pe „imbunatatirea” omului (oricum va fi fost definita aceasta). Simplu spus, omul sfintea locul. In viziunea moderna, ne-am resemnat; de la oameni nu mai avem pretentii – avem, in schimb, pretentii de la sistem. Locul sa sfinteasca omul. E o intrecere in a ingineri „sisteme” capabile sa faca fata deficitului de omenitate (ingaduita-mi fie nastrusnicia expresiei). Inclin sa cred ca de la Kant ni se trage (Iluminisim, Aufklarung), cu a lui republica in care pana si diavolii ar fi cetateni de treaba atata vreme cat sunt inteligenti.
Here’s the thing (vorba lui Monk:): „atata vreme cat diavolii-s inteligenti”. Pentru ca la urma urmei, urma care scapa turma, tragand linia si facand socotelile, tot la oameni (diavoli si ingeri) ajungem. Putem reforma „sistemul” mult si bine. Cata vreme vom refuza ideea de a reforma oamenii (pentru ca nu-i asa? nu poti stii ce-i bine si ce-i rau, asta e la latitudinea fiecaruia, asa ca orice interferenta in domeniu e suspicioasa de la bun inceput) vom continua a ne invarti in cerc, precum cainii mei cand alearga sa-si prinda coada.
Ideea e veche, a inceput de pe la Hobbes (Machiavelli e, totusi, intr-o liga diferita) care a crezut c-a descoperit gaura de la macaroana acceptand ideea ca oamenii sunt, esential, rai, si ca de aici trebuie pornit in construirea unui sistem „realist”. Restul povestii se stie.
Probabil n-as fi scris aceste randuri daca nu m-as fi intors acum de la un curs cu idei de stanga de o binevoitoare (si inspaimantatoare) prostie. Las la o parte detaliile din lipsa de timp, dar ideea generala era ca sistemul trebuie sa reformeze oamenii. Sistemul trebuie sa creeze „omul nou” (ai mai batrani dintre noi stiu din proprie experienta ce inseamna asta).
Imi veti spune ca si Platon tot despre un sistem care sa re-formeze oamenii vorbea in Republica. Va voi spune ca, la fel ca si Karl Popper, n-ati inteles nimic nici din Platon, nici din Republica. Republica era un dialog in care un om (Socrate) incerca sa re-formeze alti oameni (Thrasymachus, Glaucon, Ademiantus, etc). Dialog. Oameni fata catre fata.
Si uite asa, ne intoarcem la Kant care se intreba: cine educa educatorii? Oamenii, Kant, oamenii educa educatorii. Nu sistemul.
Stia taranul roman cate ceva: locul nu sfinteste omul, omul sfinteste locul.
