Oxford analytica. Uite că-i dau dreptate lui Patapievici
Multe articole de înfierare a presei sub moguli. După o retorică exploatată frecvent şi politic. E clar, presa nu funcţionează cum ar trebui, dar nu poţi s-o acuzi de tabloidizare şi în acelaşi timp de manipulare politică. Tabloidizarea deşteaptă l-a dus pe adrian Sârbu în fruntea unei companii vestice importante. Cum explici asta?
Acuzaţiile „la grămadă” dovedesc necunoaşterea presei în adîncime. principala vină pentru care presa arată cum arată este a jurnaliştilor, a noastră. Se pare că ne pliem prea mult pe aşteptările şefilor, şi prea puţin pe aşteptările publicului. De cealaltă parte, publicul se poate dovedi dezgustător de previzibil. Mă plictisesc prin ineficienţă reacţii precum cea din 22 a Rodicăi Palade. Are fundamental dreptate, dar e atît de general şi de imprecis. E mai mult vorba despre veşnicul narcisism romanesc – cel care a generat o cultură a urii şi, deopotrivă, a linguşelii – ai noştri sînt sfinţi, ai voştri sînt demoni.
Nu e normal atacul la adresa lui Patapievici prin tatăl său (cel din Cotidianul). Şi de aceea trebuie să-i iau apărarea, e o obligaţie aproape deşi nu cred că pot fi bănuit de concordie cu acel grup de intelectuali pe care-l reprezintă. Problema e că înjurătura şi pamfletăreala nu te lasă nici măcar să te cerţi cu adevărat. Nu e loc de o confruntare adevărată între intelectuali de exemplu pentru că imediat te trezeşti cu lături venite din zone de mare audienţă pe care trebuie să le contracarezi. Patapievici scrie mult mai concret decît Palade(culmea!), cu exemple, despre o criză a presei pornind de la particular la generalizare.
Problema de societate constată că instinctele noastre morale s-au atrofiat şi că toleranţa faţă de intolerabil a devenit îngrijorător de mare. Publicul a ajuns să accepte, după criterii de alegere personală (de pildă, politice), că este normal ca oamenii să poată fi trataţi cu două măsuri diferite: cu decenţă, dacă omul ne place; în mod degradant, dacă omul ne displace.
E o observaţie corectă. Presa şi-a pierdut o forţă de autoreglementare – nici nu cred că a avut-o vreodată pe aici. Cum o poate recîştiga? E aproape imposibil, sîntem prinşi între imperativul audienţelor şi crize economice succesive. Aşa că etica devine o penibilă aventură personală – fiecare cît o putea duce.
Raportul Oxford Analytica, din cît a publicat Evz, nu pare decît unul dintre editorialele pe care le-am tot citit sau scris. Or, repetiţia e mama tîmpelii. Bun, mogulii s-au aliat împotriva lui Băsescu şi-i scad popularitatea, dar că vor să crească dezgustul publicului pentru politică?.. cred că taberele se bănuiesc între ele de prea multă inteligenţă. Partidele însele sînt interesate să-şi conserve publicul fidel şi atît, nu doar presa.
Lucrez la un mogul şi am reuşit să dorm liniştit noaptea. Cam asta ar fi ideea. Cît despre indignările externe, uneori seamănă, oricît de serioasă ar fi Oxford analytica, cu supărarea olandezilor cărora le place atmosfera laxă de capitalism sălbatic care îi face să care bani cu lopata de aici, iar apoi se indignează etic pentru că e foarte coruptă Romania.
Niciodată nu m-am simţit mai prins între două bărci, între două tabere propagandistice, una narcisist estică, alta cinic-vestică.
