Păunescu la Flacăra şi în dizgraţie la Contemporanul


    1.Adrian Păunescu: „Penalty. Şi trei, zero pentru noi!”

    2. Adrian Păunescu: „Mai dă-i un kil, să nu se termine măslinele la pomana mortului. Şi adu-mi şi mie un butoiaş!”

    Două scene. Ambele mi-au fost povestite. Una de un amic prozator, care lucra la Flacăra. Cealaltă de Cornel Radu Constantinescu, cronicarul plastic de la Contemporanul.

    La Flacăra , pe cind Adrian Păunescu era în culmea puterii sale ziaristice, se juca fotbal periodic. Pentru coeziunea echipei redacţionale, spunea Păunescu. De fapt pentru că lui îi plăcea să joace şi să dea goluri. La meciurile astea echipa împotriva căreia juca Păunescu avea grijă să piardă. Sau era convinsă la pauză să cedeze. Se întîmplă odată că ceilalţi nu vor să piardă. Si conduceau cu vreo două goluri. Se juca fără arbitru. Se prelungeşte meciul: „Mingea la domnul Păunescu!” vine indicaţia disperată a unuia de pe margine. Ajunge mingea la Păunescu. Poetul îl împinge pe adversarul din faţa lui, dar ori că a dat pe lîngă poartă, ori că a prins mingea portarul. Păunescu tună: „Penalty! Şi trei (la) zero pentru noi!!”

    Cînd a ajuns poetul la „Contemporanul” după ce căzuse în dizgraţie, în primele săptămîni venea pe la redacţie, să-i cunoască pe cei de-acolo. Cornel Radu Constantinescu  (CRC) apare într-o zi, amărît. Ii murise socrul şi căuta una, alta de mîncare pentru pomana de la cimitir şi pentru masa de după înmormîntare. Aude că s-au adus măsline la bufet de la capătul coridorului. Se duce,  să cumpere şi el:  „S-a terminat măslinele!” Se întoarce în redacţie şi povesteşte ce-a păţit. Păunescu se ridică de pe scaun: „CRC, hai să mai încercăm o dată!  – şi către ceilalţi: Atîta trecere cred că mai am şi eu.” Se duc amîndoi la bufet. După ce intră, Păunescu spune ce spune, să se facă auzit şi apare şeful, din spate. „Dumneata eşti ăă…?” întreabă. „Să trăiţi, domnu Păunescu! Cu ce vă servim?”  „Pe mine cu nimic. Omul ăsta, colegul meu, are un deces în familie. Are nevoie de un kil de măsline!”  „Mai avem ceva, da e pentru mîine, domn Păunescu! Dacă ziceţi dumneavoastră…”  Şeful dispare în spate şi se întoarce cu măslinele într-o pungă de hîrtie. „Mai dă-i un kil, să nu se termine măslinele la pomana mortului. Şi adu-mi şi mie un butoiaş.”

    CRC mi-a povestit întîmplarea după cîteva zile, pe un ton mai degrabă admirativ.  Butoiaşul era de fapt o cutie dreptunghiulară  de plastic alb, de cinci kilograme. Şeful bufetului însuşi l-a purtat ca pe o ofrandă  la Aro-ul dizgraţiatului.  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here