Pe cine susţine noua administraţie americană

octombrie 22, 2009 0

Nu reiau şi eu explicaţiile despre motivele  acestui turneu al vicepreşedintelui american, Joe Biden, în cîteva ţări est-europene, membre NATO. Au făcut-o alţii înaintea mea şi cred că sînteţi la curent cu exegezele externiştilor de la noi şi de aiurea. Mă opresc strict asupra vizitei sale în România.
Am auzit pe cineva spunînd că administraţia americană nu-l sprijină pe Băsescu. Mi se pare o aiureală. Vizita oficială a vicepreşedintelui american la Bucureşti, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din România, infirmă teoria izolării regimului Băsescu, iar declaraţia lui Joe Biden, după întîlnirea cu Băsescu la Cotroceni, nu mi s-a părut nici rece nici complezentă. N-am auzit în discursul auzit nici un cuvînt care măcar să sugereze existenţa unor dezacorduri sau tensiuni de principiu sau care să fi apărut în timpul celor două ore de discuţii cu Băsescu. Întîlnirile sale cu Mircea Geoană şi cu Crin Antonescu, liderii principalelor partide de opoziţie, marchează alte două lucruri de bine: atenţia Statelor Unite faţă de ceea ce se întîmplă în România – campanie electorală – şi deferenţa faţă de lumea politică autohtonă. Ceea ce mi se pare o dovadă suplimentară a importanţei reale pe care administraţia americană o acordă României. Ca unul care ne-a mai vizitat, Joe Biden a remarcat că România s-a schimbat considerabil în bine, iar spusele sale despre militarii români, că sînt războinici adevăraţi, mi se par un elogiu bine venit din partea unui aliat ca Statele Unite.
PS. În privinţa măsurilor de securitate luate cu prilejul acestei vizite care unora li se par exagerate, a se scuti!

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.