Pericol uriaș în timpul unei misiuni SMURD! Un elicopter care transporta un pacient grav rănit a fost orbit cu lasere
O intervenție medicală de urgență a fost la un pas să fie compromisă după ce un elicopter SMURD a fost vizat cu fascicule laser în timpul manevrelor de aterizare la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Incidentul s-a petrecut duminică seară, iar polițiștii încearcă acum să identifice persoanele responsabile. Din fericire, echipajul a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit, iar pacientul aflat în stare gravă a fost preluat și transportat către Târgu Mureș.
Piloții au cerut intervenția Poliției
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Bistrița, elicopterul aparținând Punctului de Operare Aeromedicală Târgu Mureș a fost luminat în repetate rânduri cu lasere în timp ce se apropia de heliport.
În timpul manevrelor de aterizare, echipajul a solicitat sprijinul Poliției prin apel la 112 pentru identificarea celor care au îndreptat fasciculele luminoase spre aeronavă.
Misiunea putea fi compromisă
Autoritățile atrag atenția că astfel de gesturi pot pune în pericol atât echipajul de zbor, cât și pacientul care are nevoie de transport medical de urgență.
În asemenea situații, pilotul poate decide anularea aterizării și redirecționarea aeronavei către o altă zonă sigură, ceea ce ar însemna întârzieri importante într-o intervenție în care fiecare minut poate fi decisiv.
Apel către populație
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bistrița le solicită celor care folosesc lasere în apropierea elicopterelor SMURD să conștientizeze pericolul pe care îl creează.
Fasciculele luminoase pot afecta vizibilitatea piloților în momente critice ale zborului și pot pune în pericol desfășurarea misiunilor de salvare. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea persoanelor implicate în acest incident.
