Mai tineti minte cand va vorbeam despre fanatismul religios? Despre apelul unui lider spiritual al BOR catre ortodocsi, prin care ii indemna sa boicoteze o decizie a statului laic? Era vorba de diavolul care se ascunde in cipul cu datele biologice, cip ce va fi inclus in pasapoartele si buletinele cetatenilor din UE.
Au fost atunci destui care mi-au reprosat ca am vazut „fanatism” acolo unde era numai credinta pura…. ca expresii precum „bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666.” , „în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului„, „Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră” sau „Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul„‘ nu reprezinta un indemn la nesupunere fata de o decizie politica, ci un sfat duhovnicesc…
Scrisoarea respectiva aducea chiar si o noutate. Pleca de la problema cipurilor din pasaport si ajungea la implantarea cipurilor sub pielea bebelusilor: „Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.” Credeti ca aceasta noutate a fost perceputa ca fiind falsa, absurda au ridicola?
Boooon…. si acum sa ne uitam la ce a generat un sfat duhovnicesc: o petitie on-line, care a strans apropae 5000 de semnaturi si care petitie inaspreste limbajul. „Crestini, organizati-va! Formular de respingere a insemnarii electronice cu 666.”
Aflam de acolo si de o conspiratie acronimica: „Studiind materialele accesibile pe Internet despre biometrie am dat si de un institut al carui nume spune tot, pentru romani: Information Acces Division, pe scurt IAD ” . Cred ca cei care au facut petitia ar fi trebuit sa stie ca daca americanii doreau sa transmita un mesaj satanic, ar fi folosit acronimul HELL si nu IAD… dar logica paleste in fata habotniciei…
Si unde a fost unul, parintele Iustin, au aparut mai multi… petitia e insotita de un apel al calugarilor de pe muntele Athos:
„Declaram inca o data ca datoria fundamentala a marturisirii credintei, dar si increderea in cele cate Mangaietorul le-a predat ca proorocii in Biserica crestina, ne obliga sa refuzam a accepta orice fel de buletin electronic de identitate cu Cod Numeric Matricol Unic”
Pe scurt, a spune ca datoria fundamentala a marturisirii credintei este refuzul unei hotarari politice de a crea buletine si pasapoarte care sa contina un cip cu date biometrice, mi se pare cel mai relevant exemplu ca undeva, cineva a pierdut contactul cu realitatea…
M-am bucurat insa sa vad ca macar actuala conducere a BOR intelege absurditatea celor proclamate atat de staretul manastirii Petru Voda, preluate apoi de o intreaga comunitate ortodoxa:
„Viziunea apocaliptică a stareţului Mănăstirii Petru Vodă pare să nu fie împărtăşită şi de conducerea Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta susţine, prin vocea purtătorului său de cuvânt, părintele Constantin Stoica, că părintele Justin Pârvu vede pericole imaginare. “Credinţa adevărată înseamnă echilibru şi nu habotnicie, nu a vedea pericole acolo unde ele nu există”, a declarat acesta pentru cotidianul.ro.”
P.S. 1. Motivele pt care mi se pare absurda interventia unor lideri spirituali intr-o problema laica le-am dezbatut pe larg aici.
P.S.2 Si daca vreti sa injurati, sa blestemati sau sa aruncati cu rosii in autor, amintiti-va ca un bun crestin intoarce celalalt obraz… sau aduce argumente
jordan 4 blue militaryblack jordan 3 cement 2014 releaseblue white and yellow jordan 1 blue white and yellow bedroomsnike air max 95 size 10.5
mls all star adidas http://www.altimmedia.com/33/mls-all-star-adidas
adidas climacool running shoesredeem codes for town of salemnike blues shoes air maxcheap nike kyrie irving 1 dream black bright crimson anthracite online sale
adidas forum mid pink blue http://www.cheapbuysg.com/26/adidas-forum-mid-pink-blue
air jordan 11 space jam3the north face womens jacketcomprar nike shox importado originalyeezy boost beluga 2 0 restock
new jordans 2013 xx8 http://www.wordsupcommunications.com/9/new-jordans-2013-xx8
nike kyrie irving 1 driveway black silver dark grey green glowluminous womens air jordan 4 rose black whitenike air max griffey 2 orange nike air max griffey remixall neon air max 90
nike 49ers 50 reuben foster black youth stitched nfl limited 2016 salute to service jersey http://www.fincaelhornillo.com/nfl5-5/nike-49ers-50-reuben-foster-black-youth-stitched-nfl-limited-2016-salute-to-service-jersey
nike air max 95 gray greenair jordan 11 retro concords ebaymens nike air max zero orange blackmens nike kaishi 2.0 print shoe
vibram fivefingers jaya black http://www.hartvillehwc.com/12/vibram-fivefingers-jaya-black
womens nike roshe run floral all goldnike soccer cleats for girlsli ning way of wade 2 birthday available nowair foamposite one shooting stars
adidas damian lillard black sky blue http://www.strategiclifedynamics.com/4/adidas-damian-lillard-black-sky-blue