Planuri pentru ziua de mâine
Să nu fiu nevoit să ajung faţă în faţă cu un funcţionar public, să nu calc prin spitale, să nu mă întâlnesc cu un profesor ţâfnos, să nu-mi iasă în cale un poliţist cu banderolă albă, să nu am de-a face cu orice înseamnă aparat de stat. Să ignor cea mai mare grevă din ultimii 20 de ani, să nu mă uit la istericalele generate de grevă, să nu văd cum anonimi se tranformă în grevodocţi. Subiectul a fost demult confiscat şi numai a mişcare socială nu seamănă. Puteau să facă greva asta anul trecut, acum doi ani, în martie 2009, sau chiar în mai. Atunci i-aş fi crezut. Din punctul meu de vedere, sindicatele care nu au mişcat o pancardă ani la rând şi se trezesc doar în campania electorală sunt nişte găşti de huligani care nu au nimic în comun cu drepturile angajaţilor. Pentru că profesorii nu au avut coaie să boicoteze examene la timpul potrivit şi să militeze pentru salarii mai mari atunci când a apărut problema. Pentru că un funcţionar ţâfnos are o leafă mai mare decât un chirurg. Şi nu-mi spuneţi de şpăgi, că amândoi primesc. Pentru că poliţiştii au locuinţe sociale şi salarii bune,în comparaţie cu profesorii sau doctorii, dar vor mai mult. Pentru că, spre deosebire de câteva mii de oameni care şi-au rupt ochii prin şcoli şi trăiesc cu sentimentul că dacă ei nu fac acea meserie, atunci nu va avea cine să o facă – şi au dreptate, spre deosebire de aceştia, restul greviştilor de mâine nu reprezintă decât o haită de şacali, educată cu ciozvârte electorale. Aşa că mă voi uita pe Animal Planet.
