Poate că funcţia e prea grea pentru dna Ridzi. S-o elibereze cineva

iulie 2, 2009 0

N-am urmărit prea atent cazul Ridzi. Doamna mi se părea mai mult obraznică decît mintoasă. Azi am aflat dinspre Cătălin Tolontan, că dna Ridzi s-ar fi lăudat că a plătit şi ce n-a plătit. Mai exact, cei de la Media Pro Music susţin că ei au plătit ceea ce dna ministru anunţase că s-a achitat din banii ministerului. Să fie chiar o minciună în falş din partea dnei ministru? Pare aproape de necrezut să minţi pe banii altuia, susţinînd că au fost bani publici, asta dacă lucrurile stau cum susţin cei de la Media Pro. Şi cînd te gîndeşti că totul a început de la scîndurile unei scene. Cînd a fost întrebată cum e cu banii, dna Ridzi i-a întărîtat pe ziarişti cu insolenţa ei de ministru care nu se ocupă de fleacuri.
Altfel, cred în continuare că dna ministru nu-şi va da demisia, ci va fi – dacă va fi! – trimisă la plimbare. Sau, cum se spune, va fi eliberată din funcţie. Poate se îndură dl Boc de colega sa să n-o mai lase să se canonească.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.