Poate vreţi să citiţi nişte stînga adevărată. Atenţie, carte mişto
Am scris despre o aparitie eveniment: Genealogii ale postcomunismului (aparuta la Idea) pentru Supliment. Alexandru Polgar si Adrian T Sîrbu au făcut treabă foarte bună: sînt strînse voci ale unor clasici ai stîngii estice şi tineri aspiranţi în aceeaşi zonă. Citez prima parte a recenziei unde-l am si pe Tamas care defineste delicios statutul stîngii în Est – un soi de paria.
As vrea doar să mai observ că se strîng rîndurile unei gîndiri critice romaneşti (spun asta pentru că eticheta „de stînga” nu prea se lipeşte de mine sau de Şiulea, de exemplu) , mai lucidă şi mai hotărîtă decît dansurile culturale de salon cu care v-au obişnuit „marii intelectuali” liberali care lucrează intens cu statul. Aparitia Genealogiilor, dupa antologia de la Cartier, „Iluzia anticomunismului”, e un semn că se mişcă totuşi ceva, că se schimbă lucruri care s-ar putea să ne scoată totuşi din condiţia de paria.
Nu fi de acord cu un grup intelectual de putere care ingenuncheaza cind aude Hayek, care inca lupta cu o forta comunista obscura. Nu-ti exprima entuziasmul fata de un raport asupra comunismului scris cu patos si imprecizie. Citeaza intelectuali care au modificat lumea, dar care au citat, la rindul lor, din Marx, ba chiar l-au iubit. Nu te arata entuziasmat de binefacerile miinilor invizibile care discrimineaza vizibil intre doua forme de capitalism, cel „de centru“ si cel „de periferie“ (puteti sa-i spuneti românesc, maghiar, bulgaresc sau cum veti fi vrind). In fine, ce sa continuam, deja sinteti „de stinga“. Sau asa cred cei care s-au lenevit in scaunele puterii culturale. Ei bine, daca totusi vreti sa vedeti cu ce se maninca stinga contemporana, daca vreti sa va consolidati spiritul critic cu declicuri putin exotice pentru meleagurile astea, ar fi bine sa deschideti carti precum Genealogii ale postcomunismului.
E o carte cu pasaje polemice, texte deja „clasice“ de critica a societatii estice postcomuniste, cu fise atente dupa marii contestatari ai capitalismului glorios. V-o spune un tip trecut la stinga din oficiu, dupa penibilul algoritm „daca nu esti cu noi esti comunist“, cu o incredere mult prea oarba in individualism si actiune individuala ca sa poata fi calificat „de stinga“, dar pe care il onoreaza o atare stampilare. Mai ales ca o oarecare componenta „paria“ in stingismul estic este de-a dreptul necesara, dupa demonstratia lui G.M. Tamas, una dintre cele mai hipnotizante voci din stinga estica a zilelor noastre.
„Oricit de rautacioasa ar fi expresia «oameni cu suflet strain» cu care «conservatorii nationalisti» maghiari ii numesc pe cei ca mine, eu o gasesc mai curind delicioasa. Bineinteles, e un nume nedrept: sint si eu maghiar cit imi trebuie. Cu toate astea, expresia in cauza ii descrie foarte bine pe radicalii estici. Nu numai fiindca ei au fost sau, in cazul dat, sint le parti de l’etranger, partidul «strainatatii», ci si pentru ca utopia lor a fost si a ramas Vestul, lumea «contractului» ca opusa lumii locale a «statutului», lumea in care traiau.“ Am citat din studiul deja clasic „Un capitalism pur si simplu“, semnat de G.M. Tamas si antologat in Genealogii ale postcomunismului, volumul coordonat de Adrian T. Sirbu si Alexandru Polgar, aparut la Idea Design &Print din Cluj. Textul lui Tamas isi face perfect rolul de cirlig pentru orice lector doritor de inteligenta pura, fie ea orientata ideologic sau nu. Aici gasim una dintre cele mai bune explicatii ale revoltei de sorginte estica. Pornind de la sintagma „capitalism paria“ a lui Weber, Tamas compune portretul socialistului paria, ciudata adunatura de intelectuali estici ostracizati de propriul idealism „contractual“. Ura pentru casta a fost aceea care i-a unit pe toti: „Nu atit societatea bazata pe clase, cit extraordinara rezistenta a castei a fost aceea care i-a indignat pe Dostoievski, Lenin, Ady sau Rosa Luxemburg“. Singura sansa pentru stinga estica, crede autorul, este recunoasterea autonomiei clasei muncitoare. Pentru ca „azi, cind e majoritara, clasa muncitoare e nimic“.
