Premiati-l pe Claudiu Saftoiu!

martie 19, 2007 0

Putini dintre oamenii de incredere ai lui Traian Basescu au pierdut copilareste pozitiile in care seful statului i-a cocotat. Si mai putini, au cazut in urma unor greseli neprovocate (cum se spune in tenis). Claudiu Saftoiu face parte din ultima categorie.
Nu stiu daca fostul sef al SIE a fost, in scurta perioada in care a condus acest serviciu secret, un “credincios romin” (asa cum a tinut sa ne asigure, cu vovea gituita de emotie, in momentul investirii in Parlament); cu siguranta insa ca a fost un sef naiv, depasit de importanta functiei in care a fost asezat. Audierea din Parlament a pus capac unei cariere scurtissime la virful SIE. Saftoiu – el, nu ea – a spus, cu acel prilej ca SIE desfasoara actiuni operative pe teritoriul Rominiei, inclusiv interceptari telefonice; de asemenea, fostul sef al SIE a adaugat ca institutia in fruntea careia se afla la acea vreme face interceptari in baza mandatului emis de procurorul general. Doua gafe de proportii; doua raspunsuri care stirnesc si risul si plinsul.
Mai e ceva: prabusirea lui Claudiu Saftoiu vine intr-un moment delicat pentru Presedintele Traian Basescu. Fragilizat de asalturile repetate ale tot mai multor dusmani, seful statului se trezeste acum ca are un cartof fierbinte in mina pe care ii va fi foarte greu sa il paseze altcuiva: e vorba despre confirmarea de la cel mai inalt a unui folclor care ii face mult rau – anume, ca in Rominia serviciile secrete asculta dincolo de cit le permite legea.
Ramasa fara munitie de calitate, opozitia anti-Basescu se trezeste primind un “transport” de arme grele chiar de la unul dintre locotenentii Presedintelui Rominiei. Traian Basescu nu il poate mingiia pe cap pe Claudiu Saftoiu pentru ce i-a facut taman acum. In schimb, dusamanii acestuia, dupa ce ii vor fi plins de mila neexperimentatului fost sef de la SIE, ar putea, la o adica sa il si premieze; investind multa naivitate, Claudiu Saftoiu i-a readus pe o linie de plutire oarecum decenta.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.