Premierul Gheorghe Ciuhandu? Plus Bravo TBasescu

mai 27, 2007 0

Bursa viitorilor premieri ai Romaniei s-a animat, brusc si previzibil, imediat dupa consumarea votului din 19 mai. In conditiile in care, de la zi la zi, scaunul lui Calin Popescu-Tariceanu se clatina tot mai serios, mai multe personaje au inceput sa isi frece miinile de nerabdare; ieri, de pilda, am citit o declaratie a lui Teodor Stolojan – spunea ca e pregatit sa preia orice functie, inclusiv pe aceea de prim-ministru. Prin urmare, jocul de-a cine va fi noul premier al Romaniei e, acum, perfect legitim.
Imi ingadui sa ma joc si eu putin, facind o propunere de out-sider care, sint realist, acum are sanse infime de ajunga PM: Gheorghe Ciuhandu – actualul primar de Timisoara. Serios, performant, vertical, decent, inteligent, cultivat, poliglot, cu buna aderenta in Europa la virf (bine cotat la PPE). Poate ca va mai aminti: e candidatul PNTCD la Presedintia Romaniei in 2004 – acel personaj care a sedus multa lume cu afirmatii de un bun simt natural, pe care multi au regretat ca nu il pot vota, fiindca nu e bine sa se risipeasca voturile si sa avem, din nou, o situatie, ca in 2004. 
Dupa parerea mea, ar fi un nume de luat foarte in serios pentru o functie de talia celei de sef al Guvernului. Suspendind jocul si intrind intr-un registru serios: daca nu acum, macar in viitorul mediu, Gheorghe Ciuhandu trebuie recuperat pentru politica mare. Din cite stiu, actualul primar de Timisoara nu ar mai vrea sa candideze pentru un nou mandat de primar (pina acum are trei la activ, consecutiv), asa incit, dupa 2008, ar cam fi liber. Gheorghe Ciuhandu poate fi o piesa grea pentru un joc politic de viitor, in care, sper, vom avea mai multe personaje politice consistente si mai putine „gonflabile” care mimeaza priceperea.   
 PS. Am uitat: nu e obligatoriu ca dl Ciuhandu sa mai faca parte din PNTCD. 
PS2: Hotnews anunta ca Traian Basescu i-a retras lui CV Tudor, prin decret prezidential, Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, distinctie care ii fusese conferita presedintului PRM in 2004 de Ion Iliescu. Bravo! De trei ori bravo!

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.