Prima mare victorie după alegeri: bonus consistent pentru bănci
Amestecul de lupte pentru justiție cu lupte pentru business a generat și va genera aberații. Dreapta învingătoare a profitat din plin de această ambiguitate: ura față de liderii corupți s-a convertit în iubire față de imenși deținători de putere și capital, taxați oricum puțin, care vor să fie taxați și mai puțin.
Am avut ani de zile de avertizări apocaliptice despre prăbușiri după mărirea salariului minim, după infime taxe pe stâlp (scoase cu grăbire), după OUG 114 care, pe lângă prostii și certuri cu BNR, avea măcar o brumă de idee corectă: să mai și taxăm niște bănci oricum inerte care storc mult peste limite europene fără să facă mai nimic pozitiv pentru piață, singurul merit fiind că există, că dacă n-ar exista ar fi mult mai rău (am citat din colegi apărători ai lor). Ca de obicei, PSD n-a fost criticat pentru prostiile făcute în redistribuire sau pentru concesii ireale făcute marilor investitori (mutări și tăieri de taxe etc), ci a fost criticat cu rapoartele lobbystice ale marelui capital în mână.
Așteptam momentul contestării taxării băncilor după alegerile înălțătoare de pe 26 mai. A venit la numai 3 zile, cu primele întrebări ale ziariștilor îngrijorați pentru mediul de afaceri. Iar apoi au sărit Ponta, nimeni altul decât ”fața nouă a stângii”. A sărit și Băsescu, desigur, dornic de aprobare și susținere în rețelele de influență de business. Pe 26 mai a fost taxat un stil idiot și imprevizibil de conducere politică, pe 30 mai deja interpretarea deja se transformase în: au câștigat băncile bune împotriva răului corupt din Teleorman.
Mai mult, Dăncilă l-a luat consilier pe Remus Borza, un sălbatic susținător al dereglementării și exploatării mâinii de lucru. Cum mă așteptam, nici nu trebuie să dai jos PSD. De acum încolo, guvernul Dăncilă poate fi și mai servil, și mai repede executant al dorinței învingătorilor.
Tocmai au fost anunțate rezultate și pe trimestrul 1. Profiturile cresc duduind pentru băncile din România. Cu tot cu OUG 114 (oricum mult îmblânzită de Teodorovici) treburile au mers uns, pentru că măsurile probusiness au fost multe, mult mai multe decât cele sociale. Ce bonus minunat, ca după alegeri, să mai luăm și tăxuțele de pe capul unor firme oricum nederanjate de taxe și oricum ultraprofitabile. O concluzie mai bună pentru atâta emoție electorală nici nu se putea.
Urmăriți comentarii despre asta și alte politice la Decodor.