Proprietari de apartamente, treziți-vă, până nu este prea târziu!
La Camera Deputatilor, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului se află 5 inițiative legislative (din 2019 și 2020) la legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Acestea au trecut tacit de Senat, iar dacă vor fi adoptate de CD, vor fi în defavoarea proprietarilor. Oare pe ce bază au fost gândite aceste inițiative legislative?
Inițiativele legislative trebuie să se bazeze printre altele și pe cercetări științifice naționale pe bază de eșantion reprezentativ și nu pe diverse percepții nereprezentative.
De ce proprietarii de apartamente din condominii, pe lângă înființarea asociațiilor de proprietari, mai au nevoie și de alte organizații (federații, uniuni, ligi) în scopul exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce le revin asupra proprietăţii comune?
Legea 196/2018 a introdus pentru prima dată un articol care i-a luat prin surprindere pe proprietari atunci cand l-au descoperit, mai ales că mulți nu au citit partea de început a noii legi, considerând că este identică cu cea din vechile forme.
Este vorba despre art. 3(2): „Pentru promovarea valorilor civice ale democraţiei şi statului de drept şi pentru reprezentarea la nivel local şi naţional, asociaţiile de proprietari se pot asocia în federaţii, uniuni, ligi ale asociaţiilor de proprietari din municipii, oraşe sau judeţe, respectiv la nivel naţional, în condiţiile prevăzute de lege.”
Legea 196/2018, în forma actuală, încalcă dreptul la asocieri libere, garantate de Constituție (art. 40) și de Declarația Universală pentru Drepturile Omului (art 20); se încalcă și dreptul la proprietate, garantat de Constituție, (art 44) și de Declarația Universală pentru Drepturile Omului (art 17).
Se încalcă și art 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pentru că au loc direct sau indirect imixtiuni arbitrare în viața personală, în familie, în domiciliu sau atingeri aduse onoarei. Vezi în legea 196/2018, art 3(2) și art 2 g): cheltuieli ale asociaţiei de proprietari – totalitatea cheltuielilor sau obligaţiilor financiare ale asociaţiei de proprietari care sunt legate de exploatarea, repararea, întreţinerea, modernizarea, reabilitarea proprietăţii comune, precum şi cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii şi care nu sunt facturate acestora în mod individual.
În ceea ce privește ultima parte a art 2 g), la ora actuală tehnologia permite montarea de aparate de măsurare pentru consumul de utilități din apartamente astfel încât să se încheie contracte individuale cu furnizorii de utilități sau cu reprezentanții lor, iar serviciile respective să fie facturate individual.
Comitetul executiv trebuie să fie onorific și condus de un coordonator, ocupație care să fie profesionalizata și ocupată corespunzator de o persoană din interiorul sau exteriorul asociației. Titulatura de președinte îi face pe mulți să se poarte ca niște mici dictatori peste proprietarii de apartamente din condominiu.
Controlul în ceea ce privește activitatea președinților, comitetului executiv, administratorului, cenzorului, etc. trebuie intensificat. Serviciile din primării pentru relația cu asociațiile de proprietari este nevoie să fie dimensionate corespunzător, astfel încât funcționarii publici să poată face controale periodice la asociații, să participe la adunările generale, să constate contravenții și să aplice sancțiuni.
Asociația de proprietari trebuie să încheie contract și cu un jurist care să garanteze legalitatea activităților asociației, dar și a aplicării legislației în vigoare. Cenzorul care are doar pregătire economică, nu poate garanta legalitatea activităților și nici a aplicării legislației în vigoare.
Legea 196/2018, în forma actuală, dar și în forma celor 5 inițiative legislative
(PLx 565/2019, PLx 570/2019, PLx 53/2020, PLx 64/2020, PLx 341/2020) pentru modificarea și completarea ei, creează o discrepanță între proprietarii de apartamente din condominii și proprietarii de la casă /vilă.
Legea se justifică doar pentru părțile comune!
Legea trebuie adusă în limitele Constituției, ale drepturilor omului, dar și ale drepturilor echivalente ale proprietarilor de apartamente din condominii și ale proprietarilor de case/vile.