Pune Drulă ”ranga” pe USR? Cioloș nu pleacă, rămâne la pândă cu ochii pe ”gruparea Barna”

Pune Drulă ”ranga” pe USR? Cioloș nu pleacă, rămâne la pândă cu ochii pe ”gruparea Barna”

februarie 7, 2022 1

Regele a murit, trăiască Regele!

Pleacă Cioloș, vine Drulă (interimar, de moment, dar cu mari șanse de a rămâne președinte plin, el fiind membru al ”grupării Barna” care l-a ”mazilit” pe fostul președinte PLUS)

Dacian Cioloș a fost președinte USR timp de patru luni, după congresul din octombrie 2021.

De notat că Dacian Cioloș rămâne membru al USR. El i-a urat succes lui Cătălin Drulă la șefia partidului. Cioloș ar fi declarat în ședința BN că ”simte că se erodează”.

În acest moment, Dacian Cioloș susține o conferință de presă, în care probabil nu va anunța decizii majore și va spune că rămân alături de USR.

Dar întrebarea este dacă noul președinte al partidului, devenit celebru după ce a folosit ranga pentru a demola chioșcurile de la Metrou, va putea pune ”ranga” politică peste un partid aflat în cădere liberă, cu două tabere care nu mai încap în aceeași teacă și incapabil să ”ia fața” AUR în Opoziție, din cauză că a fost aliat deja la guvernare cu PNL, pierzându-și astfel… aura ”anstisistem”.

Singura șansă a USR a putea supraviețui în acest peisaj foarte ostil este revenirea la putere alături de PNL.

Dar tocmai Drulă este cel care l-a jignit public pe Florin Cîțu, fostul prim-ministru al coaliției USR-PNL și actual lider al PNL.

Așadar, cum îl va convinge Drulă pe Cîțu să mai facă echipă la guvernare, după ce USR a debarcat Guvernul Cîțu?

”USR rămâne un partid alternativă, care îți dorește modernizarea României”, a declat Cioloș în urmă cu câteva minute. Redăm mai jos alte declarații ale fostului președinte USR, reproduse de G4Media.ro.

”Nu mai candidez la funcția de președinte, nu are nici un sens”

  • Am considerat firesc și de bun simț să-mi prezint demisia, pentru că sensul participării la alegerile interne a fost modernizarea partidului
  • pentru asta aveam nevoie de susținerea și complicitatea Biroului Național
  • Credința mea e că USR e o altenativă la extremism
  • E nevoie de un partid credibil și conectat la modernizarea României. Am promovat deschiderea USR către mediul de afaceri și societatea civilă
  • Rămân în continuare în partid, rămân membru de partid
  • Rămâne președinte interimar Cătălin Drulă până când conducerea decide congres pentru alegeri
  • Ar fi important să înceapă o dezbatere în partid și legată de modificarea statutului și sper ca forța care a ținut viu USR PLUS, membrii să nu plece în partid și să rămână să se bată pentru modernizarea partidului
  • Mesaj pentru susținătorii noștri care au asistat la zbaterile noastre interne: cred că dialogul intern, poate fi mai dur, dacă e bine canalizată, poate produce un partid care să se bată pentru modernizarea țării
  • Cred că USR are încă în față o perioadă în care poate trage învățămintele ieșirii de la guvernare
  • Cred că un partid nu poate fi credibil decât în măsura în care are coeziune în interior
  • În vară i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm nici unul pentru a crea condițiile unei regenerări, am ajuns în aceeași situație cu câteva luni mai târziu
  • Nu mai candidez la funcția de președinte (la congresul extraordinar), nu are nici un sens
  • Eu am făcut propunerea programului de președinte cu toată sinceritate, fără să am vreo agendă ascunsă.
  • Nu am în calcul să refac proiectul PLUS
  • Voi continua dialogul cu membrii de partid
  • Eu nu am mai discutat de candidatura la prezidențiale demult, asta necesită un partid puternic, care să te susțină
  • Nimic mai grav decât faptul că am fost ales cu un program. După 4 luni președintele își prezintă un program. Dacă nu aveam susținerea Biroului Național, acel program nu aveau nici un sens, pentru că aveau nevoie de votul BN. Nu a fost nici o amenințare ca să sperii colegii din BN.
  • Sunt opinii că v-ați abandonat partidul. Cum el răspundeți? Un șofer care nu are volan și se ambiționează să rămână în mașină e mult mai periculos decât unul care se dă jos și lase pe cineva care are volan
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.