Punguţa cu doi babani
De obicei, când loveşti cu băţul o potaie, te aştepţi, cel puţin, să mârâie. Dacă nu, să muşte sau să latre energic. Exemplul pintenatului din „Punguţa cu doi bani”, care după ce ia o bătaie soră cu moartea trece la treabă să facă avere pt cel care îl maltratase este tutoşi o fantezie sadică. Aşa că explicaţii de genul „nu înţelegem de ce a demisionat PSDul pentru că ne-am bătut joc de un singur ministru” sau „nu pricepem de ce atâta scandal pentru o afirmaţie care nu poate fi probată” sunt la fel de absurde. Neînţelegrea şi nepriceperea sunt specifice creaturilor care nu gândesc. Insinuarea şi adăpostirea la umbra lor îi caracterizează însă pe cei care gândesc în avans. Pe babani.
Babanul, prin natura lui, îi consideră fraieri pe cei pe care nu îi vede. Aşa se face că îşi respectă duşmanul politic, dar îi prosteşte pe faţă pe cei care îl susţin la vot, doar pentru că se află de partea cealaltă a televizorului, acolo unde nu îi poate vedea. Babanul se îmbată repede cu orice fel de lichid mediatic şi simulează o criză de bilă când e asaltat cu întrebări care conţin grăsimi incomode. Babanul gândeşte repede, în intervale scurte. 30 de zile, două săptămâni, 45 de zile. Termenele lungi, atunci când nu pot fi evitate, sunt prezentate ca o comprimare a timpului: „nu vom avea autostrăzi anul acesta, dar ele vor fi gata mai repede decât a promis celălalt baban”.
Îi vezi peste tot. Pe babani. Iar dacă unii credeau că România e o ţară bananieră, greşesc. E o ţară babanieră.
