Onoare sau rating?


    Tema e una clasică: presa sportivă e mizerabilă pentru că asta se “cumpără„ sau pentru că aşa se educă voit publicul şi e mai simplu să etalezi jegul decât să construieşti ceva consistent?
    Am scris cu ceva vreme (prin decembrie 2008) un comentariu în paginile Cotidianului de atunci, intitulat “Adio Gigi Becali” în care mă despărţeam publicistic de numele acestui personaj. Şi am fost conscvent cu asta. Am facut-o tocmai în ideea că, nepomenit în plus- pe centimetrii aceia puţini pe care îi acopeream saptămânal în presă despre individ, interesul pentru el s-ar fi diluat cu o câtime. Chiar şi în contextul originalităţii e mai atipic să nu-l pomeneşti decât să nu-i analizezi la nesfârşit toate “profunzimile”. Pe de altă parte renunţarea -fie ea şi simbolică- nu lasă liber spaţiul decât altora ca el. Borcea, Iancu, Turcu, etc. sunt pe acelaşi calibru. şi-şi fac şi ei partea lor substanţială de rating. E totuşi o situaţie ingrată să lucrezi ca moderator  pentru GSPTV, Digisport sau sport.ro şi să ai curajul unei seri în care să nu ai niciun asemnea personaj invitat, în timp ce la televiziunile concurenţiale porcăiala e în toi. şi apoi dacă perlele sunt “valoroase” ele sunt remultiplicate cu nesaţ de “televiziunile mari”, reluate  la nesfârşit în jurnalele de sport şi urmate de drepturi la replică în aceeaşi notă. Grea pedeapsă să asculţi turbarea lui Borcea gâtuit de cererea de excludere din arbitraj a vreunui cvasi debutant care nu a văzut stânjeneala lui alde Torje prin vreo margine de careu!
    Cum să scapi o flegma de-a lui Giovanni live sau de panseurile graseiate elegant de Iancu? Aproape nicăieri vreo încercare de analiză tactică sau poate un portret tehnic de atacant. Asta ca să rămânem la fotbal. De câte ori aţi văzut-o pe Constantina Diţă live, in studio? Fără verdicte, dar e probabil autoarea celei mai mari surprize din istoria sportului românesc ! E totuşi mult  mai uşor să capeţi invective live şi un telefon încheiat cu ”hai, v-am pupat”, dacă pui lupa pe vreun aut necuvenit. Ce să mai vorbim despre faptul că talk-show-urile anulează spaţiile ce ar putea fi umplute cu orice competiţie, fie ele şi preluări! Câte dezbateri aţi vazut la Eurosport sau la SPORT 1?
    Cum de n-or fi găsit şi ăia un Ivanovici să umple cu amintiri din restaurante şi încăierări gângăvite între Turcu şi Argăseală? Mizeria ca substitut de sport e un demers jurnalistic egoist şi injositor. Piaţa se educă şi prin calitate, dar asta presupune efort, valoare şi mai ales curaj. Câţi români se uitau la ciclism cand Naum şi Banciu au preluat comentariul de la Turul Franţei. Datorită lor, chiar şi după ce cei doi au renunţat la demers, un anume public a continuat să-i rămână fidel lui Contador, Cancellara sau Hushovd. Cine riscă să schimbe reţeta actuală de rating  va caştiga pe termen lung. Şi, cu siguranţă, nu e vorba doar despre bani.
    PS Cum ar deveni oare presa sportiva daca Gazeta si Prosport ar veni sa se alature unui boicot mediatic al lui Gigi Becali? Probabil nu vom afla niciodata…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here