Putin îi aplică singurului opozant din Rusia ”tortură țintită”
Membri ai comisiei pentru afaceri externe a parlamentului german au descris tratamentul aplicat lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, drept „tortură ţintită”, transmite sâmbătă dpa, citată de Agerpres.
Într-o scrisoare adresată chiar lui Navalnîi, parlamentarii germani au declarat că sunt solidari cu el şi că îi urmăresc îndeaproape cazul.
„Considerăm tratamentul care vă este aplicat drept tortură ţintită şi, prin urmare, contrar Convenţiei împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante”, se menţionează în scrisoarea citată.
În misivă, care a fost publicată online de unul dintre semnatarii săi, se cere ca situaţia lui Navalnîi să fie anchetată la nivel european.
Politicianul rus de opoziţie – cel mai proeminent rival al preşedintelui Vladimir Putin – a supravieţuit la limită unei tentative de asasinare cu agent neurotoxic de tip Noviciok în vara trecută.
Aleksei Navalnîi ispăşeşte începând din februarie o pedeapsă de doi şi şase luni de închisoare pentru fraudă, într-un dosar ce datează din 2014 şi pe care el îl denunţă ca fiind motivat politic.
Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultima săptămână, potrivit avocatului său.