Râdem, dar pe banii noştri!
Iar nu avem executiv. Adică avem: pierderile bugetare care se îndreaptă alarmant spre 8% din PIB sunt administrate de același guvern amendat de Parlament pentru incapacitatea administrării crizei și trimis la plimbare, prin moțiune de cenzură.
Boc 2 e tot cu noi, pentru ei, nu pentru voi (joc de cuvinte importat din chiar campaniile electorale ale celor care continuă să ne dezamăgească). În răstimp, candidații la prezidențiale fac tot circul posibil pentru a atrage atenția maselor de alegători. Dar circul nu este de ajuns. Lipsește pâinea din „pachetul de măsuri“ menit să țină mulțimile sub control.
Metoda este milenară, provenind din Imperiul Roman: scriitorul Juvenal le reproșa contemporanilor săi că nu mai pretindeau de la conducătorii, de la împărații lor, decât să le astupe gurile și să le stingă foamea cu pâine și apoi să le distragă atenția de la lucrurile cu adevărat importante pentru societate prin organizarea de circenses („circul“ făcut de gladiatori în arenă). Cel care a înțeles pe deplin puterea de „marketing“ a instrumentului „pâine‑și‑circ“ a fost împăratul Nero. El a dus până la perfecțiune tehnica de abatere a atenției maselor de la problemele grave ale imperiului, inițiind, în capitala imperiului, Roma, construirea gigantului amfiteatru numit Colosseum.
Și România are, astăzi, Colosseum‑ul ei: Parlamentul. Circul face casă bună cu politi cienii momentului. Pâinea, însă, nu mai este de ajuns pentru toți. Pâinea nu mai vine de la nici un Cezar, din nici o tainiță imperială.
Pâinea e produsă de toți cei angajați în economie și este considerabil mai puțină față de volumul promisiunilor electorale strigate în luptele actualului Colosseum.
Și, în timp ce circul capătă amploare, cei care „bat moneda“ economiei românești constată neputincioși și îngrijorați că din cauza politicienilor ei nu prea mai pot să facă „pâine“. Oameni de afaceri, antreprenori sau general manageri, angajați sau liber‑profesioniști, toți cei ce activează încă în economia reală se uită cum se spulberă pe zi ce trece orice speranță de stabilitate politică. Și cum, în consecință, se spulberă și izul de predictibilitate a condițiilor în care ei sunt destinați să facă bani atât în interes privat, dar și – implicit – pentru vărsarea contribuțiilor firești către bugetul statului, prin achitarea taxelor și impozitelor.
Cifrele macroeconomice enunțate de oficiali nu mai conving. Nu au cum, din moment ce oamenii care le enunță nu mai sunt deloc convingători. Și atunci, oamenii din business încearcă să‑și configureze planurile de afaceri pe predicții și pe estimări emoționale, pe calcule care sunt consecința propriilor rezultate economice și care sunt rezultanta parcursului (declin sau creștere, după caz) afacerii în ultimele 12 luni.
I‑am întrebat la Money Channel la ce curs de schimb își desenează planul de afaceri pentru 2010, i‑am întrebat pe ce ritm de creștere economică mizează, i‑am chestionat cu privire la felul în care văd mersul afacerii proprii, câți oameni vor da afară sau – dimpotrivă – vor angaja în 2010 și mai ales la ce nivel de venituri vor fi plătiți angajații lor. Am văzut și rezultatele în cifre: un curs mediu de circa 4,47 lei pentru euro, o creștere economică zero (sau fluctuând ușor în jurul cotei neutre), o precauție cu privire la cifra de afaceri și a numărului de angajați (unde totuși expresia numerică indică o creștere optimistă de circa 5%).
Concluzia este că oamenii de afaceri (reunind aici întreaga clasă de business enunțată, reprezentată prin vocile a peste 400 de respondenți) au o viziune mai clară și mai coerentă decât a clasei politice, chiar dacă, asemenea politicienilor, sunt competitori unii cu alții, chiar dacă, asemenea politicienilor, au „cote de piață“ diferite și joacă pe piețe diferite. Dincolo de cifrele rezultate în urma acestui „vox pop“ amplu, am observat și altceva: realismul cu care oamenii de afaceri privesc situația economică. Dar mai ales pesimismul cu care privesc și primesc jocurile lumii politice. Sunt jocuri ieftine, dar, paradoxal, care costă extrem de mult societatea și economia românească. Cam 3,5 miliarde (după unii chiar 5 miliarde) de euro. Atât de scump.
Și mai scump, însă, este că politicienii refuză să facă din oamenii de afaceri niște jucători activi pe scena românească, apelând la aceștia doar în calitate de sponsori ai campaniilor electorale. Și mai scump este că tot circul se face nu pe banii politicienilor, ci pe banii întregii societăți. Îmi este vie în memorie o frază a președintelui Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, care se adresa audienței la ultima reuniune a Guvernului Privat: „Râdem de guvern, dar râdem pe banii noștri“!
Text publicat în revista Money Express
