Radu Mihaileanu lanseaza "CONCERTUL". Interviu pentru blogul Istodor: "Râd de mine-însumi considerându-mă particică din Condiţia Umană."
„Regizor francez de origine roman. Inaintea plecarii sale din Romania era animatorul unei trupe de teatru – dramaturg, regizor, actor (spectacole jucate – “Toata lumea vrea sa joace Hamlet” si “Minciunile unui bufon”), si actor la teatrul Evreiesc din Bucuresti. Paraseste Romania in 1980, pentru a scapa de dictatura ceausista, trece prin Israel si se stabileste in Franta, unde urmeaza cursurile I.D.H.E.C. din 1980 pina in 1983.” (Cinemagia)
Inca o poveste cu evrei? l-am intrebat eu pe Radu Mihaileanu. Si al a spus esentialul despre noul lui film, „Concertul”: „Nu este o poveste despre evrei, ci despre o gaşcă de muzicieni ruşi, ţigani, georgieni, evrei etc., distruşi de Brejnev acum 30 de ani şi care se duc la Paris spunând că sunt orchestra Bolşoi, ei fiind impostori, lucrând de fapt la Moscova ca şoferi de taxi, de ambulanţă, vânzători de samovare, compozitori de muzică de filme pornografice etc.” Si voi adauga: fara sa fi cintat impreuna de ani de zile, regasesc, fara voia lor, doar cu vointa parca, sunetul care da armonia unei orchestre. Si astfel Parisul-lumea e la picioarele lor.
„Concertul” vorbeste despre origini. Se reinventeaza orchestra, se regasesc originile vedetei. Se poate reinventa astfel un popor, dupa comunism?
Eu nu vorbesc în filmul meu de un popor care se reinventează, ci de oameni care îşi recapătă demnitatea. Prin prietenie, printr-o energie pozitivă şi adăugând fiecare personalitatea lui proprie. După anii de comunism şi de « popor la putere » pe care i-am trăit, niciodată nu voi mai vorbi de o societate compactă, unitară, anonimă, monocordă, ca şi cum ea nu ar fi alcătuită din individualităţi specifice, bogate prin diferenţa lor.
Credeti in acesta revenire? Uitati-va la Rusia, la Romania, nu reusesc sa-si gaseasca un glas propriu…
Acelaşi răspuns: nu cred într-un « glas propriu », unitar. În România de astăzi sunt voci foarte puternice, interesante, diferite, originale. Cred că glasul unei ţări e bogăţia multitudinii de puncte de vedere, şi nu uniformizarea. Căutarea de sine nu este o perioadă neinteresantă.
Ce este creatia pentru Radu Mihaileanu? Magie-intimplare-vointa? Cind se „intimpla” fiecare dintre aceste elemente?
Greu de definit elementele creaţiei. Nu ştiu de ce creez. Poate că nu pot trăi altfel, am nevoie de această respiraţie. Poate că e calea mea spre cunoştiinţă, spre un fel de armonie, un dialog cu mine însumi şi cu multe elemente exterioare, umane şi universale. Aş zice că pândesc minunea cu voinţă şi răbdare. Nu cred în întâmplare fără lucru. În cinema trebuie să pregătim într-un fel condiţiile ca întâmplarea să poată să se strecoare.
De ce iar filme cu evrei?
De ce nu? În filmele mele evreii nu sunt întotdeuna personajele principale: în « Va, vis et deviens » personajul principal era un copil creştin ortodox, în « Concertul », personajul principal este un dirijor rus, care nu este evreu.
Pina unde puteti ride de evrei?
Nu râd de cineva, căci ar însemna ca m-aş considera superior. Râd « cu cineva », cu tandreţe, şi mai ales râd de mine-însumi considerându-mă particică din Condiţia Umană.”
Iata un interviu si in franceza:
Filme regizate de Radu Mihăileanu
- Trahir (A trăda) – 1992
- Trenul vieţii (Train de vie) – 1998
- Les Pygmees de Carlo – 2002
- Trăieşte! (Va, vis et deviens) – 2005
- Concertul – 2009
