Razbunarea lui PA
In mod natural, copilaria mea la Cluj a fost permanent punctata in societatea intelectual-cosmopolita in care am crescut, de exclusivitatea folosirii lui “Serus”, varianta usor modificata intru simplificare a academicului “Servus”. Majoritatea covarsitoare a prietenilor mei erau (si sunt) romani, iar cu totii credeau ca “Serus” e un salut de sorginte ungureasca, mai ales ca il mai auzeau – si chiar foloseau, in mod gresit ca “Serustok”, un soi de plural fortat al unui salut ce vine din latina.
Cu toate astea aproape nimic nu a reusit sa tulbure hegemonia lui “Serus”, daca nu luam in considerare aparitia sprintara si cosmopolita a italianului “Ciao”, sosit deodata cu filmele lui Mastroiani si Sofia Loren. Nu tu “Buna ziua”, nu tu “La revedere”, ambele prea oficiale si seci intr-o copilarie calda de Cluj intelectual al anilor ‘70.
Chit ca educatia primita in familia mea de minoritari a fost si a ramas eminamente si natural cosmopolita – chiar si vis a vis de locuitorii celorlalte provincii istorice romanesti, existau bineinteles curente – nu foarte virulente ca deh, societate intelectuala – anti sudisti, mitici sau moldoveni, justificate cumva din postura de transilvanean civilizat de proximitatea unor popoare mai harnice si/sau mai disciplinate.
Se intorcea lumea dupa o vacanta in sud, de la mare sau Bucureşti, apoi zile-n sir se radea pe tema accentului caraghios intalnit acolo sau a existentei unor regionalisme pentru noi ciudate, care ne facea pe noi, copii transilvaneni, sa ne stricam de ras.
Nu trebuie sa atrag nimanui atentia ca acestea erau automat si hotarat excluse din dictionarul nostru in formare (copii fiind).Insa anii au trecut, s-a format omul nou – marea opera a Carmaciului, prin care s-au rupt radacini, s-au pierdut traditii si repere, basca zeci de mii de oameni de valoare au emigrat, ducand cu ei conceptele dragi unei copilarii intelectuale la Cluj.
A venit lovilutia din decembrie si au inceput sa se miste lucrurile si la noi, diferentiat, bineinteles, in sensul ca Bucurestiul a (re)devenit fruncea, cel putin din punct de vedere economic, asa cum dealtfel se intampla in multe, tari mici sau medii, unde capitala este polul dominant atat economic, cat si cultural sau politic.
Multi dintre cei ce nu apucasera sa-si aleaga o repartitie mai buna pe planiglob, au ajuns sa se lase prinsi in valtoarea vietii si sa promoveze pe diversele functii si pozitii aparute ca ciupercile dupa ploaie si au ajuns la Bucuresti, venind dintr-un Cluj intelectual.
Unii s-au obisnuit si au ramas, altii nu. Eu mai stau. Unii s-au asimilat si s-au transformat, au preluat cuvinte, accente, obiceiuri culinare. Eu ma incapatinez sa salut cu “Serus” sau, treaca de la mine, “Ciao”.
In schimb, de o vreme incoace se intampla ceva ciudat. Merg tot la trei saptamani acasa, in Clujul bulversat social si lumea ma saluta cu…PA. Tineri care nici nu au fost vreodata la Bucuresti saluta cu PA. Prieteni vechi, descendenti ai unor familii de vaza din Cluj saluta cu PA. Chiar si prieteni ce au emigrat demult, insa au inceput sa vina anual acasa sa manance mici cu mustar, saluta cu PA. S-au descotorosit de clasicul Servus, lasandu-l in folosinta bavarezilor si austriecilor.E mai simplu, imi zic. E mai scurt. E comic, zic altii.Mai nasol e ca zilele trecute m-am intalnit cu un prieten ungur, unul din putinii, care dupa o lunga discutie in maghiara m-a privit in ochi si mi-a spus: PA!
Fratilor, ati invins!