Romania fara sperante


    Tudor Urian – un om la care tin mult – mi-a oferit permisiunea de a prelua pe acest blog un text amar pe care l-a scris recent si pe care as dori sa il cunoasteti si dumneavoastra.

    România fără speranţe

    Foarte probabil, preşedintele Traian Băsescu va pierde alegerile din această toamnă, iar PDL va fi scos de la guvernare. Se vede cu ochiul liber că alianţa transpartinică 322 funcţionează bine-mersi şi că ea este cea care dă tonul vieţii parlamentare. În mod cert, oricine va accede în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale (Crin Antonescu, Mircea Geoană, Prinţul Radu, Nati Meir sau cine o mai apărea până atunci) va fi susţinut de toţi ceilalţi în lupta cu duşmanul comun, Traian Băsescu. Spre deosebire de referendum, actualul şef al statului nu va mai putea conta nici pe o mobilizare masivă a electoratului neînregimentat politic. Efectele tot mai dureroase ale crizei economice, veşnicul carnaval oferit de unele figuri marcante ale puterii -EBA, Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea- şi îngăduinţa sa excesivă în tratarea acestor cazuri se poate spune că au îngropat simpatia reală pe care o bună parte a populaţiei o purta actualului şef al statului. Sincer, în afară de membrii PDL nu mai văd pe altcineva pentru care realegerea preşedintelui Băsescu să fie o chestiune de viaţă şi de moarte sau măcar un motiv pentru care să îţi ratezi o parte din duminică. Guvernarea lamentabilă şi selecţia discutabilă operată de PDL pentru Parlamentul European au năruit toate speranţele românilor în posibilităţile acestui partid de a transforma România într-un stat cu adevărat european. Păcat pentru cei câţiva idealişti proveniţi din fostul PLD, despre care ştiu sigur că visau la un asemenea proiect, dar care au fost total marginalizaţi în urma penibilului forfeit al lui Theodor Stolojan.
    Întrebarea care se pune acum este: va arăta mai bine România după Traian Băsescu şi fără PDL la guvernare? Mă tem că nu prea avem motive de optimism. Mai mult ca sigur guvernul care se va forma după previzibila moţiune de cenzură care va urma alegerilor prezidenţiale va fi dominat de PSD. Iar principiul de guvernare ale acestui partid pare bătut în cuie încă de pe vremea trecutului cabinet Năstase: „Totul pentru noi şi pentru clienţii noştri politici”. Legile vor deveni un moft, Justiţia o instituţie scut menită să le dea celor aflaţi la putere dreptate în orice situaţie, Uniunea Europeană o armată de invadatori în faţa căreia trebuie să ne unim toţi, bogatul şi săracul, râul, ramul. La nivelul guvernului şi al fiecărui minister în parte se va reintroduce mentalitatea de cetate asediată. Legea informaţiilor de interes public va trebui ignorată, sfidată, emasculată dacă nu abrogată de-a dreptul pentru a nu mai da bătăi inutile de cap. Omerta va trebui să domnească în fiecare instituţie. Dezvăluirea unor posibile cazuri de corupţie va fi privită ca delictul cel mai grav şi, în mod cert va fi aspru sancţionat. Fiecare funcţionar public va trebui să ştie că este plătit de ministerul în care lucrează,că  nu datorează nimic cetăţeanului şi banului public şi că dacă doreşte să-şi păstreze slujba trebuie să-şi ţină gura. Presa va fi obligată  să demonstreze mult patriotism şi responsabilitate pentru a nu da apă la moară duşmanilor din Parlamentul European care stau cu ochii pe noi. De aceea principala grijă va trebui să redevină „imaginea României în lume”. Orice referinţă la corupţia guvernanţilor, licitaţii trucate, procese dubioase, averi imposibil de justificat, apărute peste noapte, nedreptăţi flagrante făcute unor persoane, fapte scandaloase (fireşte, cu excepţia celor puse în seama reprezentanţilor opoziţiei) vor fi temeinic cenzurate. Poate se vor introduce şi nişte prevederi legale în acest sens.
    Vorba lui Adam Michnik, „parcă nu acesta este modelul de democraţie la care am visat”. Nu cumva am exagerat pe ici pe colo, prin părţile esenţiale în dezvoltarea acestui exerciţiu de imaginaţie? M-aş bucura să o fi făcut, dar tare mă tem că nu. Pe ce mă bazez?
    Zidul transpartinic, impenetrabil, făcut pentru a apăra ceea ce nu este de apărat, imunitatea lui Adrian Năstase în faţa legii, şi reacţiile viscerale ale parlamentarilor PSD la toate criticile europene privind maniera excesiv de originală în care funcţionează justiţia la noi sugerează clar un anumit tip de abordare. Cazul ministrului mediului, Nemirschi, nu este cu nimic diferit de cel al ministrului tineretului şi sportului, Ridzi, dar partidul domnului Geoană păstrează o respectuoasă tăcere în jurul său, iar ministrul suspectat de corupţie îşi vede liniştit de mandat, în vreme ce omologul său de la PDL este demult istorie. Este aici un fel de bizarerie a istoriei. Toată lumea ştie că PSD este moştenitorul politic  principal  al fostelor structuri comuniste. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de faptele trecutului, cei care plătesc sunt mereu ceilalţi. După formarea CNSAS primele nume de foşti colaboratori ai securităţii date publicităţii au provenit din PNL  şi PNŢCD, în fruntea listei aflându-se Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lăzărescu şi Mircea Ionescu Quintus. Am aşteptat cu toţii ani în şir următoarea listă, cu cei de la PRM şi PDSR, dar ea nu a mai apărut niciodată. Şi, mai aproape de zilele noastre, Mona Muscă a fost decapitată politic fără probleme pentru o presupusă colaborare cu Securitatea, în vreme ce oameni care au pe conştiinţă fapte mult mai clare şi mai grave (Dan Voiculescu, Rodica Stănoiu etc.) îşi văd nestingheriţi de treabă. Paralelismul poate merge mai departe cu situaţia în oglindă Ridzi-Nemirschi, în urma căreia a plătit doar Ridzi.
    Reacţia halucinantă a PSD la propunerea de elementar bun simţ a ministrului învăţămânutului, doamna Ecaterina Andronescu de anulare a diplomelor ilegale eliberate de Universitatea „Spiru Haret” demonstrează fără tăgadă că unde-i vorba de interesele unor mahări din PSD, nu-i tocmeală. Nu întâmplător, cele mai vocale voci în condamnarea gestului doamnei Andronescu au fost cele ale lui Mariean Vanghelie (aspirant la o diplomă universitară „la distanţă” chiar de la această universitate) şi Adrian Păunescu (profesor la Universitatea „Spiru Haret”). Recunoaşterea diplomelor obţinute pe bani nu poate duce decât la sporirea confuziei de valori din societatea românească, la încurajarea incompetenţei, a nepotismului şi a clientelismul. O astfel de umflare artificială a numărului celor cu studii superioare va reduce şi mai mult şansele României de a deveni o ţară normală în europa secolului XXI. Cu siguranţă acest lucru nu este însă în măsură să tulbure  conştiinţele lui Mariean Vanghelie şi ale bravilor gânditori politici din PSD.
    Pentru alegători situaţia este una fără ieşire: Băsescu şi PDL au dezamăgit, PSD şi Geoană nu inspiră vreo speranţă, Crin Antonescu şi PNL nu par a avea forţa să lupte pentru un proiect viabil de dezvoltare a României, iar restul nu mai contează. Ce rămâne de făcut? Iată o întrebare la care nu pot hazarda să dau un răspuns.

    Poate ca veti indrazni dumneavoastra sa oferiti citeva raspunsuri si poate ca unele dintre acestea vor fi chiar tonice…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here