România își face praf pseudo-democrația și se pune singură pe tava Rusiei
Marți, 5 octombrie 2021, este o nouă zi tristă pentru democrația din România. Parlamentul țării va da jos Guvernul, prin moțiune de cenzură, în plină criză pandemică, economică, socială și geopolitică. Nu există nicio țară care să se saboteze singură în halul ăsta, în cel mai complicat moment al crizei generale.
Culmea, foarte probabila cădere a Cabinetului Cîțu nu îi îngrijorează nici pe politicienii care vor da curs acestui ultim atac la adresa stabilității naționale, dar nici pe mulți dintre cetățeni.
Ba chiar unii dintre ei se vor bucura nespus că i-au arătat ei ”diavolului Cîțu” ce pățește dacă se pune cu restul lumii.
Acesta este doar cel mai recent episod din orbecăirea de peste 30 de ani a României pe drumul tranziției către democrația reală.
El dovedește o dată în plus că, pentru mulți, democrația înseamnă doar o joacă de-a politica, de-a guvernarea, să faci orice și să spui ce vrei, fără să-ți pese de consecințe.
Evident că actualul premier are partea sa de vină în acest act de instabilitate, dar discuția nu mai e deloc despre cine poartă răspunderea cea mai mare, ci despre efecte.
Marele beneficiar al acestei crize care abia începe este Rusia. Nu mai încape nicio îndoială că România se pune acum singură pe tava lui Vladimir Putin, care se află în plin avânt pentru a închide cercul influenței pierdute la vest de Kremlin odată cu prăbușirea comunismului.
Destrămarea fostei URSS a permis României să ajungă în NATO și în Uniunea Europeană, un miracol după aproape jumătate de secol de comunism care a mâncat viața a cel puțin unei generații.
În cei aproape 32 de ani de la Revoluție, țara a progresat spre democrație, cu frâna trasă însă, din cauza regimurilor Iliescu, tributare trecutului falit.
Totuși, alegerile mai mult sau mai puțin libere, presa liberă și contactele tot mai variate cu Occidentul, libera circulație, expertiza străină, afacerile etc. au întărit cu timpul democrația din România, pe măsură ce Rusia, urmașa fostei URSS, își lingea rănile după pierderea Războiului Rece.
Treptat, după venirea la Kremlin a lui Vladimir Putin, Rusia a început operațiunea de consolidare și recuperare a fostelor teritorii aflate sub influența sa.
Rând pe rând, după anexarea Crimeei, Ucraina de est, Bulgaria, Serbia, Ungaria și alte state est-europene au strâns legăturile cu Moscova, voit sau nevoit. România a rămas însă în afara planului de extindere a influenței ruse, grație legăturilor sale tot mai strânse pe axa UE-SUA.
Este indiscutabil meritul mandatelor prezidențiale ale lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Pandemia și crizele adiacente sunt însă acum pe cale să facă și din România o pradă tot mai ușoară pentru Rusia.
Alegerile ratate de PNL după doar un de guvernare Ludovic Orban au dus la o configurație a Parlamentului care nu i-a permis președintelui Iohannis să găsească o formulă stabilă, cu majoritate solidă în Parlament.
PNL a fost nevoit să apeleze la USR și UDMR pentru a contracara PSD și AUR și a forma o majoritate fragilă, transpusă în votarea Cabinetului Florin Cîțu.
Dar incompatibilitatea organică dintre PNL și USR a scos repede la iveală o relație imposibilă, soldată cu crize majore în doar câteva luni de Guvern Cîțu.
Ultima criză, care va fi tranșată marți, prin moțiunea de cenzură susținută de PSD, USR și AUR, poate duce lesne la căderea Guvernului Cîțu.
Dar greul abia de acum încolo începe.
Faptul că USR a acceptat să se alieze cu doi dușmani feroce ai săi – PSD și AUR – pentru a dărâma cabinetul Cîțu a rupt complet relația PNL-USR.
Pe de altă parte, dacă există o majoritate PSD-USR-AUR capabilă să dea jos un guvern, logic e ca tot ea să aibă o soluție de guvernare.
Dar poate USR să stea în același guvern cu PSD și AUR? Evident, nu. Ar fi de neiertat pentru mare parte din publicul său, după compromisul oricum major, dar hai să spunem de conjunctură, făcut prin susținerea moțiunilor de cenzură ale PSD și AUR.
Nici PSD și AUR nu au majoritate.
Guvernul de uniunea națională sau cel tehnocrat sunt variante iluzorii și neeficace, în vremuri de criză multiplă, deci soluția sănătoasă nu poate fi decât exclusiv politică.
Dar partidele nu au cum să ofere o majoritate stabilă, din cauză că alegerile din iarna trecută au dus la rezultate proaste pentru toată lumea, rezultând un Parlament fragmentat care, se vede acum, nu poate oferi guvernări stabile.
Însă nici ideea alegerilor anticipate nu oferă salvarea. În primul rând, că practic vorbind sunt aproape imposibil de organizat, apoi cine garantează că după luni bune de bătălii electorale va rezulta un Parlament în care va fi un câștigător cert?
Așadar, nicio mare afacere.
Peste toate astea se adaugă dezastrul în derulare provocat de pandemie, criza sistemului sanitar, mișcările antivacciniste și protestele, care agravează și mai mult sănătatea României și a pseudo-democrației sale.
Și acum revenim la Rusia. Acest peisaj de criză mixtă – politică, sanitară, socială și economică – este inivitație directă pentru Rusia lui Putin de a face mutări curajoase pentru a dobândi și mai mult control și în România, după ce și-a extins deja influența în statele mai sus amintite.
Iată de ce, liderii politici actuali, voit sau indirect, au lucrat în favoarea planurilor Rusiei, provocând o stare de blocaj total în societate din care practic nu există ieșire validă și solidă.
Dacă adăugăm la aceasta planurile Americii, tot mai departe de Europa și mai aproape de regiunea Asia-Pacific – pentru a contrabalansa puterea Chinei – vedem cum România s-a plasat singură într-o poziție de mare slăbiciune geopolitică, urmare a atitudinii preponderent iresponsabile a jucătorilor politici interni.
Cu excepția UDMR – ce ironie! – toate celelalte formațiuni au sporit criza prin atitudinea lor.
USR nu poate face echipă cu nimeni din pricina diabolizării ”antisistem” a tuturor, PSD are o mare vină pentru trecutul dezastruos care a plantat semințele răului actual, PNL joacă la două capete pentru a profita și de electoratul anti-schimbare, și de cel reformist, iar AUR pune gaz pe foc prin sporirea crizei sanitare și a tensiunilor din societate, alimentând constant speculațiile privind legătura cu Moscova.
Președintele Iohannis, la care unii se uită ca la marele salvator, este și el jucător și totodată prizonier al acestei situații fără ieșire. Nu poate găsi soluții miraculoase, într-un peisaj destinat conflictului etern.
O bună parte a presei se raportează la acest tablou fie tabloid, fie dezinteresat complet de consecințe, ridicând tensiunea și provocând partea sa de daune.
Practic, privind rece la această tragedie în derulare, ai senzația că nu există ieșire. Pot apărea variante provizorii, compromisuri, dar ele toate doar adâncesc boala.
Peste toate aceste probleme, vine și cea a poporului, cel care a generat de fapt, prin vot, această clasă politică și comportamentul ei distructiv.
Rețelele de socializare sunt dovada cea mai clară că există un suport social puternic pentru ca România să nu se facă bine.
Fanii partidelor judecă partizan, unii radical și chiar taliban, oferind politicienilor muniția necesară pentru a duce războaiele la un nivel superior.
Ura, intoleranța, extremismul, rasismul, incapacitatea de a discerne adevărul de minciună (vezi impactul major al mișcărilor antivacciniste) sunt prezente în fiecare secundă în mediul online, iar asta este materie primă pentru haosul politic atât de drag Moscovei.
Singura constantă în politică și societate este DEMONIZAREA celuilalt.
Democrația înseamnă dialog constructiv, iar în România el nu contează și nu place.
Oameni de rând și politicieni alimentează împreună o spirală a lui ”ba, pe-a mă-tii”, a aruncatului cu vina și scos ochii celuilalt încât nici Dumnezeu nu mai poate face miracole pe un astfel de tărâm.
Toată lumea vorbește vrute și nevrute, toți ”știu” ce trebuie făcut și cine e vinovat pentru orice rău care apare zilnic (vezi tragedia de la Constanța), dar când e să vedem fapte, ioc!
Ce nu înțeleg cei care se joacă cu vorbele și emit judecăți de pe margine e că acest pariu pe separare, pe ”înnegrirea” celuilalt, pe jucat tot răul pe o singură carte (vezi Cîțu acum, Orban – ieri, viitorul premier – mâine) pregătește terenul pentru și mai răul de mâine.
Când îl demonizezi pe cel aflat la putere creezi pe de o parte o stare de tensiune în societate, pe de altă parte – o așteptare imensă pentru succesorul celui demis.
Iar cel care ajunge la putere pe un astfel de calapod al diabolizării celuilalt va fi condamnat să dezamăgească foarte repede. Le-ai spus oamenilor cât de rău e cel demolat de tine, oamenii așteaptă de la tine să faci mult mai bine. Și repede. Și nu vei face, pentru că nu așa se face binele. NU clădești nimic solid prin practici negativiste.
Iar în ultimă instanță, poza finală a acestui peisaj conflictual este slaba performanță, incapacitatea de guverna bine, profitabil, întru dezvoltare și succes.
Cu alte cuvinte, o țară dominată de ură și războaie ca acestea este una slabă. Foarte slabă. Exact ce caută Vladimir Putin.
