…romanii din Caraibe


    caraibe.1
    …sau cat e de usor sa te transformi intr-un nesimtit la propriu – adica unul caruia nu-i mai pasa, nu mai simte; adica  unul caruia anormalul incepe sa i se para normal. Despre mine vorbesc. Am fost in Caraibe, la un resort all inclusive (de aici si tacerea blogului din ultimele zile – am avut internet, dar n-am avut timp de el). Nu va imaginati cine stie ce in termeni de costuri: cand zici all inclusive, zici oameni saraci:) Iar de cand economia merge prost exista oferte extrem de rentabile. (Are si criza asta – ca toate crizele – si partile ei bune.) Dupa cataratul pe muntii din Sierra Nevada si taratul prin Death Valley a fost o schimbare de decor interesanta.
    caraibe.32
    Oferta a intrecut cu mult asteptarile. Veti fi vazut prin reclame sau prin filme paradisul. Ei bine, exista. Marea e asa cum o vedeti, palmierii si nisipul asisderea, barul din piscina si jacuzzi-ul din camera, masajul pe plaja si bariera de corali si pestii multicolori (daca mergi la un snorkeling). Si, mai cu seama, peste tot oameni extrem de amabili. La ei, de fapt, vroiam sa ajung: la oamenii astia extrem de amabili. La „servitori”.
    caraibe.12
    Stiu, suna dur, suna cinic, dar respecta realitatea de la fata locului. Exista o diferenta intre un „prestator de servicii in turism” – parca asa le zice – si oamenii astia. Un lucrator in turism cu pricepere stie sa zambeasca, sa faca o gluma, sa fie amabil, serviabil chiar. Dar de la serviabil la servitor e mai mult decat un sufix – e o lume intreaga. E o linie de demarcatie care, oricat de subtila, e imposibil de ignorat.
    caraibe.13
    Pentru oamenii acestia, un post intr-un resort de genul celui la care am fost echivaleaza cu a-L prinde pe Dumnezeu de picior. (Banuiesc ca in spatele angajarilor exista o mafie extrem de puternica, dar asta e doar o speculatie de est-european.) Intr-o insula in care venitul mediu nu depaseste 300 de dolari pe luna, un bacsis de 2-3 dolari, uneori chiar zece, reprezinta o adevarata mana cereasca. Si bacsisurile curg, pentru ca vizitatorii se simt – majoritatea lor (mai putin rusii pe care i-am vazut), cel putin – prost. La inceput.
    caraibe.35
    La inceput, oamenii muncii veniti sa-si vada visul cu ochii (pentru ca asta sunt majoritatea) se simt rusinati. Coplesiti. Rasfatati pana peste poate. Un american, un francez sau un spaniol (petru ca astea sunt natiile care mi s-au parut cele mai bine reprezentate) nu e obisnuit cu atata suflat in coarne. O bratara verde la inceheietura te transforma automat intr-un mic dumnezeu. Toti incearca sa-ti ghiceasca dorintele: ce-ai vrea sa mananci, sa bei, cu lapte sau fara, ce fel de lapte, ce fel de cafea, etc. De platit n-ai a plati, decat daca – dupa cum spuneam – te simti rusinat si mai scoti cate un dolar ici colo, la rastimpuri. Am ramas socat cand, de doua ori, am incercat „sa tin usa”: odata unui chelner cu bratele incarcate, a doua oara unei femei de serviciu, cu un maldar de cearceafuri murdare in brate. Amandoi s-au uitat la mine ca la o ciudatenie a naturii si m-au refuzat scuturand cu indarjire din cap: asa ceva nu se facea.
    caraibe.30
    Aproape ca le-am simtit ura: vroiam sa-i fac sa-si piarda postul sau ce? Asa ca am renuntat. Am inceput sa ma obisnuiesc. Ba, incet-incet, am inceput sa fac mofturi. In rastimp de trei zile am suferit o metaforza a la Kafka: am devenit un gandac. M-am surprins bodoganind cand cocktailul comandat intarzia doua minute, berea lipsea din figider exact cand ma intorceam de pe plaja sau purcelusul de lapte la protap se oferea doua piscine mai incolo. Am inceput sa ma conving ca toate astea mi se cuvin, ca asa merg lucrurile, vorba lui Kurt Vonnegut. Am inceput sa simt ceea ce trebuie ca simteau colonizatorii fie ei englezi, francezi, olandezi sau belgieni – exista stapani si exista servitori.
    caraibe.33
    Mai greu de stabilit e cine formeaza pe cine? Nu stiu ca Hegel sa fi fost in Caraibe, dar intram in dialectica sclavului-stapan sau stapanului-sclav.
    caraobe.14
    Am inteles ceea ce trebuie ca simt batalioane de politicieni si afaceristi romani si-am inteles de ce e atat de usor sa uiti de unde ai plecat si cat de lesne e sa uiti ca exista pe lume ceva mai mult decat binele privat (dom’ Patriciu?), ceva mai sus decat binele meu fumandu-mi trabucul cubanez in barul din piscina. Ce mai exista cand ai tot ce si-ar putea dori omul (mai exact: ceea ce crede omul ca isi doreste)? Ei bine, mai exista si binele public; binele comun; treb’soarele astea care ne privesc – vrem, nu vrem, ne dam sau nu seama, pe toti – res-publica. In Caraibe, daca iesi din resort – si-am iesit, nu ne-am putut abtine -, intri intr-o alta lume: o lume jalnica, a mizeriei si tiganelii agresive. Dinncolo de zidurile resortului sunt – la fel ca in Cluj sau Bucuresti – case de milioane de dolari in mijlocul unei mizerii absolute, drumuri desfundate, caini famelici,etc – nu trebuie sa va fac un desen. Ce fel de fericire e asta?
    caraibe.26
    Rousseau numai caldut nu era. Ca mai tot omul atins de aripa geniului, zicea si facea lucruri memorabile, indiferent daca erau tampenii (vezi „omul trebuie obligat sa fie liber”) si gesturi execrabile (si-a abandonat copii in orfelinat, bunaoara) sau contrariul („englezii se lauda ca sunt liberi, cand in realitate sunt liberi cinci minute la cativa ani, la alegeri, dupa care se reintorc la statutul de sclavi”). Cand a zis ca orice polis e o republica – res-publica, – la trebusoarele astea publice facea referire.
    caraibe.10
    Noroc ca am plecat in a cincea zi. A sasea, trebaluind prin gospodarie, tunzand iarba, copacii si buruienile, strangandu-mi perele, spalandu-mi cainii, umfland rotile, murdar si transpirat din cap pana-n picioare, am inceput sa-mi revin.
    caraibe.15
    Dupa ce-am terminat de muncit, mi-am aprins o ilegala tigara cubaneza si-am inceput sa rad de propriul meu acces de nesimtire. M-am simtit bine. M-am simtit.
    caraibe.24
    PS Intr-o seara, in Caraibe, facand baie in mare si sporovaind cu un prieten, am fost acostati de … un roman. Omul era din Campia Turzii, locuia acolo de mai bine de zece ani si ne-a invitat la o bere. Invitatie pe care am onorat-o si de pe urma careia am tras alte invataminte. Dar despre asta, cu alta ocazie 🙂

    1 COMENTARIU

    1. Bravo, pentru articol sa stii ca pentru noi ce nu am fost inca in acele zone, ne-a facut placere sa citim si sa incercam a simti , adevarata relaxare ce ai trait-o. Multumim !!!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here