Rusia vorbește de ”trecerea la represalii” și de ”încetarea relațiilor” cu țările NATO. Crește tensiunea!

Rusia vorbește de ”trecerea la represalii” și de ”încetarea relațiilor” cu țările NATO. Crește tensiunea!

ianuarie 17, 2022 1

Ruşii şi occidentalii rămân pe poziţii „total divergente” în pofida unei săptămâni de diplomaţie intensă, ceea ce este „deranjant”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu difuzat duminică de canalul american CNN, relatează AFP.

„Nu ştim care va fi rezultatul, am avut aceste trei sesiuni de convorbiri, există anumite puncte de înţelegere între noi. Dar în general, în ceea ce priveşte chestiunile de principiu, putem spune acum că rămânem pe poziţii divergente, pe poziţii total divergente. Iar asta nu este bine, este deranjant”, a spus Peskov.

Europenii şi americanii îi acuză pe ruşi că au comasat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii a ţării vecine.

Serviciile de informaţii americane afirmă chiar că Moscova a desfăşurat deja agenţi în estul Ucrainei pentru a derula operaţiuni de „sabotaj”, vizând crearea unui „pretext” pentru o ofensivă.

Kremlinul a respins aceste acuzaţii şi a dat asigurări că vrea să se apere de postura considerată ameninţătoare a NATO în vecinătatea sa. Rusia cere în special garanţia că Alianţa nu va accepta o aderare a Ucrainei, o concesie de principiu pe care occidentalii o refuză.

„Nimeni nu ameninţă pe nimeni cu o acţiune militară (…), asta ar fi o nebunie”, a dat asigurări Peskov la CNN, întrebat despre o posibilă ofensivă rusă în caz de eşec al diplomaţiei. „Dar vom fi gata să trecem la represalii” dacă NATO nu satisface exigenţele ruse, a avertizat el, fără a furniza mai multe amănunte privind natura acestei riposte.

„Nu vorbim despre ziua de mâine, nu este o chestiune de ore”, dar „nu vrem să vedem negocieri de o lună, de un an, doar pentru a discuta despre dezacordurile noastre”, a mai avertizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Vrem să simţim începutul unei dorinţe de a ţine cont de îngrijorările noastre. Până în acest stadiu din nefericire nu am reuşit să ajungem la acest rezultat”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a respins ameninţarea de sancţiuni fără precedent formulată de SUA în caz de invadare a Ucrainei de către Rusia.

„Ar fi o mare greşeală” pentru că asta „ar duce la o încetare a oricărei relaţii între ţările noastre”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.