Ruşinea şi Prădarea României: atacuri la Băsescu, cu ricoşeu prin Washington

noiembrie 17, 2009 16

Ciudat cum,  în aceeaşi perioadă, cu doar o săptămână înainte de alegeri, apar la Washington două cărţi în care este atacat Traian Băsescu. Prima carte, despre care am scris aici, este semnată cu un pseudonim -Jonathan Harper, pentru a nu afecta „securitatea personală a autorului”.  Această carte, pe care o numeam ‘fantomatică”, pentru că nu am văzut-o şi nici nu am găsit vreo informaţie despre publicarea ei în afară de un comunicat de presă plătit, se numea „Băsescu – The Shame of Romania”. Cartea ar fi avut drept subiect principal „afacerea Flota”. Grupul care, conform comunicatului de presă, ar fi publicat cartea, Americans Against Corruption, nu mi-a răspuns nici până acum la mailul pe care l-am trimis. De altfel, acest grup se pare că nu există, decât sub forma unui blog cu doar două postări, ambele referitoare la Băsescu. Aşa cum scria Alin Fumurescu, Sorin Roşca Stănescu se lăuda de curând că este sprijinit de acest grup pe care nimeni nu reuşeşte să îl localizeze.
A doua carte,  care a constituit subiectul ştirii principale a zilei de ieri, este „Prădarea României”. Conţine, aşa cum ştiţi deja,  dezvăluiri ale fostului procuror Ciprian Nastasiu. Cartea este scrisă de un personaj ciudat: Victor Gaetan, care se prezintă drept jurnalist americano-român. Pe lângă referirile la mijloacele oculte pe care Băsescu le-ar utiliza pentru a reuşi în politică, despre care a scris foarte inspirat domnul Teodorescu, Gaetan este interesant şi prin biografia sa. Am găsit o referire la acest domn Gaetan pe articolul de Wikipedia dedicat lui Vladimir Tismăneanu. Se pare că, după ce cotidianul Washington Post a lăudat raportul de condamnare a comunismului coordonat de Tismăneanu, Gaetan a răspuns într-o scrisoare publicată în acelaşi ziar. În acea scrisoare, Gaetan făcea refererire la istoria familiei Tismăneanu şi la teza de doctorat a lui Vladimir Tismăneanu, pe care o caracteriza drept „un atac vitriolic la adresa valorilor occidentale”. Conform aceluiaşi articol din Wikipedia, se pare că Ioan T. Morar l-a acuzat pe Gaetan de legături cu Securitatea şi că ar fi orchestrat  campania electorală a Liei Roberts pentru prezidenţialele din  2004. Se pare, de asemeni, că Gaetan l-a dat în judecată pe IT Morar pentru calomnie şi ar fi câştigat procesul la curtea de apel.
Hotnews remarcă faptul că Gaetan apare pe scena publică românească exact în campaniile electorale pentru prezidenţiale: în 1996 acuza autorităţile române că au cheltuit nejustificat milioane de dolari pe o campanie de imagine. În 2004 era implicat în campania electorală a Liei Roberts. Cartea cuprinzând dezvăluirile lui Nastasiu apare tot în campanie electorală pentru funcţia supremă în stat.
Gaetan susţine că editurile din România nu au vrut să-i publice cartea, de teama unor persecuţii din partea autorităţilor. Acest argument seamănă cu cel invocat de „autorul” primei cărţi, cea cu Băsescu – ruşinea României, care se temea pentru siguranţa sa. Totuşi, nu trăim în Rusia şi nici Băsescu nu e Putin. Aşa cum spuneam la început, este interesant de remarcat faptul că două atacuri asemănătoare vin pe filiala Washington. Sunt mai credibile cărţile publicate în capitala Americii? Doar aşa, ca o coincidenţă, unde a fost Mircea Geoană ambasador? O mai avea amici pe-acolo?

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.