Săracul Nica, săracii miniştri…
Văzându-l pe Dan Nica luându-şi rămas bun, după ce a fost remaniat de Boc, îţi venea să plângi, atât a fost de înduioşător. Aş băga mâna în foc că au fost destule pensionare care nu şi-au putut înfrâna lacrimile. „Săracul băiat, uite ce i-au făcut!”, şi-or fi şoptit ele în batistă. De la înălţimea pensiilor lor de 4-5 milioane, băbuţele s-au uitat în jos, cu milă, la bieţii minişti PSD milionari în euro, daţi la o parte şi trimişi să se odihnească în vilele lor cu piscină. În acest timp, alţi miniştri îşi frecau palmele, bucuroşi că Palatul Victoria a devenit locul lor de joacă exclusiv.
Scena politică a devenit un mare platou de filmare, în care Esmeralda e Băsescu, iar Milagros e Geoană. Se ceartă, se înjură şi se înşală la televizor, îşi dispută funcţii şi ambiţii, la adăpostul unor averi uriaşe, iar pensionarele stau pe canapea, se uită cu ochi goi la criza politică şi simt mai bine ca oricine, în buzunare, criza economică.
Cu un cuvânt, Boc, Geoană sau Băsescu ar fi putut să dea telenovelei happy-end. Nu să facă vreo vrajă, care să rezolve miraculos problemele naţiunii, ci măcar să dea impresia că le pasă. Dacă ar fi renunţat măcar la o picătură de mândrie, ar fi salvat o mare de lacrimi. Ale băbuţelor pasionate de telenovele, ale românilor care se rostogolesc şi mai dihai la vale, în timp ce Occidentul iese la liman.
