Sighiartău, mesaj dur către Orban: ”Noi nu suntem anexa USR-PLUS, iar PNL nu este anexa dumneavoastră!”
Secretarul general al PNL a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj-apel către Ludovic Orban. Robert Sighiartău îi cere liderului PNL în funcție să oprească atacurile la adresa conducerii partidului.
”PNL are nevoie de unitate în aceste momente și de mesaje care să coaguleze, nu să dizolve.
Îi cer lui Ludovic Orban să înceteze să atace liderii partidului! Nu eu am cedat ministerul Dezvoltării, nu eu am cedat USR-ului ministerele Economiei, Fondurilor europene și Transporturilor. Nu eu am numit 80 de secretari de stat fără să consult pe nimeni din PNL.
E prea mult, domnule Orban! Ajunge!”, scrie Sighiartău pe Facebook.
Reacția sa vine după ce, duminică, Orban a lansat mai multe atacuri direct și indirecte la adresa premierului Cîțu, deși el este cel care l-a propus pentru funcția de prim-ministru după ce USRPLUS a refuzat să intre într-un guvern, iarna trecută, condus de Ludovic Orban.
Mesajul lui Robert Sighiartău, prin care îi cere lui Ludovic Orban să oprească sabotajul la adresa propriului partid
”Domnule Ludovic Orban, de partea cui sunteți?
Zilele acestea am avut din nou același sentiment de amărăciune, dar totodată și de revoltă în urma declarațiilor făcute de președintele PNL, Ludovic Orban. Nu este zi în care Partidul Național Liberal să nu fie îngenuncheat în urma acestor atacuri directe la premier, la președintele țării și la majoritatea care susține proiectul de înnoire al partidului.
E regretabil că suntem sub un tir infernal de atacuri care aduc destabilizare și ramifică un conflict pe care tot cei conflictuali îl generează. Autorii acestor atacuri sunt, de altfel, la vedere. Suntem loviți direct și indirect.
PNL are nevoie de unitate în aceste momente și de mesaje care să coaguleze, nu să dizolve.
Îi cer lui Ludovic Orban să înceteze să atace liderii partidului! Nu eu am cedat ministerul Dezvoltării, nu eu am cedat USR-ului ministerele Economiei, Fondurilor europene și Transporturilor. Nu eu am numit 80 de secretari de stat fără să consult pe nimeni din PNL.
E prea mult, domnule Orban! Ajunge! Noi nu suntem anexa USR-PLUS, iar Partidul Național Liberal nu este anexa dumneavoastră!
Sper ca în aceste săptămâni să fiți mai înțelept și să veniți alături de cei care reprezintă acest partid atât la nivel local, cât și la guvernare.
În aceste zile, PNL are nevoie de minți luminate, nu întunecate și de lideri care pun mai presus de orice binele țării, binele partidului și pe urmă se pot gândi și la viitorul lor politic.”
Conducerea PNL a decis să-l susțină în unanimitate pe Florin Cîțu ca prim-ministru, după ce USRPLUS a acceptat să semneze moțiunea de cenzură împotriva actualului Guvern depusă de AUR.
Cu toate acestea, liderii din jurul lui Cîțu cred că Orban le va cere apropiaților săi din Parlament să voteze moțiunea de cenzură.
Alexandru Kocsis, deputat PNl și apropiat al lui Ludovic Orban, a declarat:
”Eu nu vrea să se ajungă aici. Nu îmi doresc să existe o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Dar dacă ea va exista, atunci voi vota pentru (n.r. – pentru căderea Cabinetului PNL-USRPLUS-UDMR actuala). Îmi pare rău că trebui să spun asta, dar eu o voi vota”, a declarat Kocsis la B1 TV, la scurt timp după ce Florin Cîțu l-a remaniat pe Stelian Ion, ministrul Justiției, de la USRPLUS.
Ludovic Orban a anunțat însă public că atâta vreme cât el va fi președinte PNL, niciun parlamentar liberal nu va vota pentru căderea propriului guvern, așa cum a făcut Liviu Dragnea de două ori cu propriile guverne PSD (Grindeanu și Tudose).