SONDAJ. Cîțu – locul 1, Sighiartău îi ia fața lui Orban și trece pe 2, liderul PNL ocupă a treia poziție

SONDAJ. Cîțu – locul 1, Sighiartău îi ia fața lui Orban și trece pe 2, liderul PNL ocupă a treia poziție

mai 26, 2021 1

VoxPublica.ro încheie astăzi sondajul online printre cititorii săi, cu răspunsuri la întrebarea: ”Cine credeți că va fi viitorul președinte al PNL”.

Ca și în cazul sondajului pe aceeași temă din USRPLUS (câștigător net a fost Dacian Cioloș), și de această dată consultarea publică a fost lăsată liber opțiunilor mai bine de o săptămână.

Ludovic Orban a început în forță primele zile, fiind votat masiv, dar pe măsură ce tot mai mulți liberali au aflat de sondaj situația s-a schimbat.

În primul rând, a crescut puternic opțiunea pentru Robert Sighiartău, actualul secretar general al PNL, care a urcat spectaculos pe locul 2, depășindu-l pe Orban, care a trecut pe 3.

Apoi, voturile pentru Florin Cîțu s-au multiplicat puternic de la o zi la alta, astfel încît după ziua a treia a sondajului l-au plasat pe primul loc, poziție pe care n-a mai pierdut-o până la final.

Dintre ceilalți competitori, doar Ilie Bolojan a luat un procent mai însemnat de voturi, în timp ce Emil Boc, Rareș Bogdan sau Raluca Turcan au primit puține voturi.

E foarte posibil însă ca votanții acestor lideri PNL să fi redirecționat votul spre Florin Cîțu, din dorința de a-l ajuta pe acesta să treacă în fața lui Ludovic Orban, știut fiind faptul că toți cei trei lideri amintiți sunt considerați adversari ai liderului liberal actual.

Rezultate finale ale sondajului la întrebarea ”Cine va fi viitorul președinte al PNL?”

Florin Cîțu…………………784 de voturi

Robert Sighiartău….. 472 de voturi

Ludovic Orban………..444 de voturi

Ilie Bolojan……………….222 de voturi

Emil Boc……………………..47 de voturi

Rareș Bogdan……………26 de voturi

Raluca Turcan……………21de voturi

Altcineva……………………..54 de voturi

 

NOTĂ 1În clasamentul final, s-au contorizat doar voturile înregistrat pe platforma VoxPublica.ro, nu și cele exprimate în diverse grupuri și pagini de facebook, după cum nici mesajele de susținere ale unui candidat anume pe rețelele de socializare, care au fost mult mai numeroase dar nu se încadrau în măsurătoarea online așa cum a fost ea anunțată inițial.

NOTĂ 2. Rezultatul final al sondajului nu reprezintă un sondaj de tipul clasic, ci este doar o măsurătoare online la care au participat doar cei care au luat la cunoștință de întrebarea lansată pe platforma VoxPublica.ro, care nu exprimă obligatoriu starea reală de spirit din competiția internă de partid, ci doar o ipostază a acestei competiții, la un moment dat.

NOTĂ 3. Sondajul a fost publicat pe VoxPublica.ro pe data de 17 mai 2021 și numărătoarea a fost oprită pe 26 mai 2021. Articolul inițial în care a fost publicat prima oară sondajul cu rezultatele de mai sus, AICI

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.