Special guest star: ROBERT SERBAN

septembrie 8, 2007 0

Robert e prietenul meu. Asta vreau sa se stie inainte de orice.

Acum e directorul editurii Brumar si realizator si moderator al unui supertalk-show cultural in Timisoara, la Analog TV; nu e o vorba prea mare-pentru Banat, aceasta este o emisiune-institutie. Talk-show-ul a implinit 7 ani. Am facut un interviu cu Robert, plecind de la acest eveniment aniversar. Il cititi mai jos.

Sa nu uit: Robert e si un excelent poet. Iar cartea despre care vorbeste chiar el in acest interviu (volumul se cheama A cincea roata) se mai gaseste, cu putin noroc, in librarii.

INTERVIU:

C.P.: Hai sa incepem sec: ce scrie pe cartea de vizita a emisiunii “A cincea roata”?

R.S.: Timisoara, Analog Tv, 7 ani neintrerupti de emisiune, saptamana de saptamana (adica 365 de editii), peste – aici chiar ca le-am pierdut numarul – 700 de invitati din tara si din strainatate, cu care am discutat cate-n luna si-n stelele culturii. Au fost la “Roata” celebritati, dar si tineri putin cunoscuti, care sunt elita profesiei lor. Sa spun si de premii, de nominalizari la premii, de laude prin presa? Astea sunt pe verso…

robert_serban.jpgC.P.: Moderezi si realizezi de citiva ani buni “A cincea roata”. Nu te-ai plictisit? R.S.: E o rutina la mijloc, dar nu-i plictiseala. E ca si cum ai trage, saptamanal, in vazul lumii, un loz. Stii ca e castigator (si ce-i mai fain decat sa tragi lozuri castigatoare?), dar nu stii care-i castigul, cat de mare e… suma. Eu sunt cel care isi invita interlocutorii, nu aleg in orb, adica stiu cu cine voi sta de vorba, dar nu stiu ce voi scoate de la ei in acea ora de dialog. Cat timp pregatesc “Roata” citesc tot felul de… povesti despre invitat, intreb in stanga si-n dreapta, dau telefoane, caut prin carti, pe internet. De multe ori se intampla sa citesc chiar “povestile” scrise de el, fiindca e scriitor. Cand se apropie ziua emisiunii, din rutina nu mai raman decat partile bune: siguranta in fata camerelor de filmat si lipsa de trac. Si ma napadeste o mare curiozitate sa aflu de la cel din fata mea lucruri inedite, bomba, daca se poate. Aici e provocarea care alunga… monotonia.

C.P.: Au vrut sa iti dea oamenii spaga ca sa vina la tine in emisiune? R.S.:Au fost vreo doua-trei apropouri, si ele au venit de la veleitari, de la insi… plapanzi, dar innebuniti sa apara pe sticla. Unuia, care m-a intrebat cat costa ca sa-l invit, i-am soptit o suma atat de mare, incat putea sa-si faca propria televiziune cu ea. Si-a dus degetul la tampla si mi-a sugerat ca sunt nebun. Iar eu i-am replicat ca atat costa minutul…

C.P.: Ai “scos” o carte de interviuri din emisiunea aceasta. Cite vei mai scoate si cite ai mai putea scoate? R.S.: Da, tot “A cincea roata” se cheama si a aparut in 2004 la “Humanitas”. E o carte care a avut trecere la cititori. As putea sa scot inca 10 astfel de volume, dar pentru asta ar trebui sa transcrie cineva dialogurile. Poate ca o s-o fac, dar sa-mi mai creasca fetita, acum ma ocup de ea, de la ea incerc sa scot un dialog. E mai complicat, ca are doar 7 luni, dar am experienta…

C.P.: De ce nu vrei sa vii in Bucuresti? Eu stiu ca ai primit oferte sa reeditezi aici, in Capitala, emisiunea ta… R.S.: Poti sa zambesti: din fidelitate pentru directoarea Analogului, doamna Raluca Gavra, care a facut un gest rarisim in televiziunea din
Romania: sa acorde unei emisiuni cu profil cultural un cec in alb. Si, mai mult, zilele si orele cele mai bune de difuzare, sambata, de la ora 21, si duminica, de laora 22,30. Acum emisiunea se reia si lunea, de la 17,30. Or, aceasta doamna a crezut ca e necesar ca un postul de televiziune pe care il patroneaza sa aiba ca “vedeta” a programelor sale o emisiune de cultura. Mai stii un alt exemplu? Atatia ani? Niciodata, dar niciodata – si au fost vremuri nasole, iti amintesti bine, sper, perioada Nastase… – nu mi s-a sugerat macar pe cine sa invit sau sa nu invit la “A cincea roata”. Am avut libertatea pe care putini ziaristi din
Romania si-au permis-o. Eu si invitatii mei am spus pe sticla exact ceea ce am vrut, indiferent cine era la putere. Si s-au spus lucruri foarte incomode, dure, exista casetele martor. Nu e putin! Or, asta conteaza pentru mine si nu uit. In plus, nu vezi cum dipar emisiunile de cultura in Bucuresti? Ai vazut cum a “sarit” emisiunea lui Biju Morar, care avea un format excelent, dupa nici un an? Nu, Cristi, nu se merita, cum spun “baietii”…

C.P.: E cineva din cultura romana care nu a trecut pe la tine prin platou si pe care ti l-ai dori acolo? R.S.: Da, sunt cativa oameni de cultura importanti cu care n-am realizat “A cincea roata”. Dar n-am… tanjit niciodata dupa cineva anume. S-au daca da, l-am “avut”. Prefer sa descopar personalitati mai putin vizibile pe care sa le promovez prin intermediul emisiunii. Si am o retea de prieteni care-mi “vand” tot felul de ponturi, imi intermediaza intalniri cu oameni extraordinari. E mai important sa aduci sub reflectoare un tanar care e cunoscut doar pe un circuit inchis, dar care este nemaipomenit, decat o “stea” pe care o vezi si pe postul X, sip e postul Y… Pe mine nu ma terorizeaza cifrele raitingului, nu-mi baga nimeni in coaste sula audientei (slava Domnului, e buna). Asta-i televiziunea “pe bune”, asta-i, cred eu, jurnalistica adevarata. Raitingul vine si el, in mod sigur. Nu trebuie sa faci ca maimuta ca sa nu schimbe telespectatorul programul. A, Analog-ul se vede acum oriunde, daca posezi DiGi Tv (DiGi, nu Gigi!). Chiar si-n Bucuresti.

C.P.: Mergi mai departe? Te-ai gindit la cum vor arata zilele de dupa ce vei fi renuntat la acest talk-show? R.S.: M-am gandit sa renunt de cateva ori. Mi-a mai sarit mustarul din cauza baietilor de la tehnic si am zis ca-mi bag singur ceva intre spitele rotii si plec pe jos. Au fost vreo patru-cinci incidente inerente intr-o televiziune. S-au rezolvat toate. Imi place ce fac, nu m-am gandit cum ar fi fara. Am avut sansa sa stau fata in fata cu personalitati fascinante, care m-au lasat cu gura cascata, care m-au emotionat puternic. Au fost intalniri fundamentale pentru mine si sper ca si pentru telespectatori. Vor mai fi si altele, stiu asta. Or, deocamdata, nu vreau sa (mi) le refuz. Ar fi un pacat.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.